Zelenski, într-un interviu la CBS: Nu renunțăm la nicio bucățică din Ucraina, nici la Crimeea, nici la Donbas

Conform ultimelor declarații făcute de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, un compromis la care să se ajungă în negocierile de pace cu Rusia este foarte departe și totul va fi decis de rezultatul confruntării militare…

În cadrul unui interviu oferit CBS, difuzat duminică, 10 aprilie, în emisiunea „60 de minute”,  Zelenski a declarat că nu va recunoaște niciodată Crimeea ca teritoriu rusesc, în ciuda faptului că peninsula a fost anexată de Rusia în 2014, informează BBC News.

”Nu suntem dispuși să renunțăm la țara noastră. Deja am renunțat la o mulțime de vieți. Așa că este nevoie să rămânem fermi cât de mult putem”, i-a spus Zelenski corespondentului CBS în Ucraina, Scot Pelley.

Întrebat dacă cedarea vreunui teritoriu ucrainean e negociabilă, în vederea obținerii păcii cu Rusia, liderul de la Kiev a răspuns că nu va renunța la nicio bucățică din Ucraina.

”Sigur această chestiune va fi ridicată în timpul negocierilor. Înțelegem ce pretenții are partea rusă. Înțelegem că o problemă pe care rușii au ridicat-o mereu o reprezintă recunoașterea Crimeei ca teritoriu rusesc. În mod categoric, nu voi recunoaște asta.

Ei (rușii – N.R) își doresc să ia și părțile sud-estice ale țării noastre (Donbas – N.R.). Mi-e clar că aceste chestiuni vor fi ridicate în cursul negocierilor. Dar nu suntem dispuși să cedăm teritoriul nostru și de la început asta a fost poziția noastră. Dacă eram dispuși să renunțăm la teritoriul nostru, n-ar mai fi fost război”, a spus Zelenski.