Zi istorică pentru omenire! NASA a făcut anunțul

Este o zi istorică pentru omenire. În doar câteva ore va avea loc lansarea misiunii Artemis 1.

NASA va trimite nava spațială Orion fără echipaj spre lună cu ajutorul unei rachete de ultimă generație, cea mai puternică construită vreodată.

După lansarea care va avea loc la Centrul Spațial Kennedy al NASA, Orion va intra pe orbita Terrei, apoi va folosi sistemul de propulsie pentru a-și continua drumul către Lună.

Va accelera până la o viteză de 36 de mii de kilometri pe oră și va călători mii de km „în spatele” astrului nopții, mai departe decât a zburat vreodată o navă spațială construită pentru oameni.

Orion se va înscrie pe orbita lunară, va face un tur și apoi se va folosi de gravitația satelitului nostru natural pentru a reporni spre casă.

Tot în timpul zborului de astăzi, în premieră, va fi testată și o nouă veste menită să îi protejeze pe astronauți de radiații.

Aceasta este doar prima misiune Artemis.

Cea de-a doua va avea și oameni la bord iar în cea de-a treia, omul va ajunge din nou pe Lună.