La aproape doi ani de la trecerea în neființă a Ancăi Molnar, mormântul tinerei rămâne un loc plin de flori, semn al dorului pe care familia i-l poartă. Recent, pe rețelele de socializare, partenerul său de viață, Claudiu Molnar, a publicat imagini cu florile preferate ale soției sale, depuse cu ocazia Sfântului Valentin, care s-au păstrat intacte mult timp după ce au fost oferite.
În cadrul unei intervenții recente în cadrul emisiunii „În Oglindă”, citată de kfetele.ro, Claudiu Molnar a relatat cu emoție ultimele momente petrecute alături de soția sa și modul în care a realizat că sfârșitul era iminent.
Mihai Ghiță l-a întrebat pe acesta dacă a reușit să îi fie alături până la final, moment în care Claudiu a detaliat degradarea rapidă a stării de sănătate a Ancăi: „Noi am stat non-stop cu ea. De duminică a început să nu mai mănânce și să nu mai bea nimic. Eu îi dădeam pastilele pe care le primiserăm de la spital, ca să nu facă crize și pentru inflamație. Dar, de duminică, nu a mai vrut nici mâncare, nici apă și deja am început să-mi fac griji. Luni a fost la fel: nu voia să mănânce sau să bea nimic. Îngrijorarea mea creștea.”
Drama s-a intensificat într-o zi de marți, imediat după ce bărbatul și-a lăsat fiul, pe Patrick, la școală. Acesta s-a declarat ușurat de faptul că minorul nu a fost martor la scenele traumatizante. „În jur de ora 9:00 eram cu sora ei și ne beam cafeaua, încercând să ne gândim ce ar trebui să facem, pentru că ea nu mai mânca și nu mai bea deloc. În timp ce discutam, a făcut o criză, ca una de epilepsie: s-a încordat toată. Ne-am speriat foarte tare. Atunci am vorbit cu medicul, iar el ne-a spus că este momentul să o ducem la spital, pentru că se apropie clipa și noi nu mai aveam ce să facem acasă”, a mai precizat Claudiu Molnar conform sursei citate.
Soțul tinerei a depus eforturi considerabile pentru a o îngriji în confortul propriei locuințe până în ultima secundă posibilă, ocupându-se personal de necesitățile sale fizice. Acesta a rememorat suferința mută a Ancăi, o femeie care fusese întotdeauna extrem de atentă la imaginea sa: „Îi schimbam eu pampersul, singur, pentru că în doi era mai complicat. Găsisem o poziție în care reușeam să fac asta mai ușor. În timp ce îl schimbam, mă uitam la ea și vedeam că îi curg lacrimile. În acele momente aproape că nu mai putea vorbi. Dacă o întrebai ceva, îți răspundea foarte greu, uneori doar cu un „da” sau un „nu”, iar cuvintele abia se înțelegeau. O întrebam mereu: „Ce e, iubita mea? Îți vine să plângi?” Când vedeam lacrimile, îmi spunea hotărât, deși foarte greu: „Nu”. Atunci îi sugeram eu: „Îți curg doar lacrimile, nu?” Iar ea spunea „Da”, parcă ușurată cumva că îi ziceam chestia asta.”
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]