Nivelul extrem de scăzut al Dunării a scos la suprafață urmele uneia dintre cele mai impresionante construcții realizate de Imperiul Roman în această regiune. După secole petrecute sub apele fluviului, fundațiile masive ale Podului lui Constantin cel Mare au devenit din nou vizibile în apropierea malului bulgăresc.
Nu este vorba despre o descoperire arheologică necunoscută până acum, ci despre vestigiile unui pod construit în urmă cu aproape 1.700 de ani, la ordinul împăratului Constantin cel Mare. Construcția lega orașul roman Oescus de Sucidava, ajungând pe teritoriul actual al României, în zona Corabia.
Atunci când vine vorba despre marile poduri romane construite peste Dunăre, cei mai mulți români se gândesc imediat la Podul lui Traian, ridicat de Apolodor din Damasc și asociat războaielor daco-romane.
Mai puțin cunoscut este faptul că, peste două secole, Constantin cel Mare a construit un alt pod uriaș peste fluviu. Acesta lega Oescus, aflat pe teritoriul Bulgariei de astăzi, de Sucidava, în actualul cartier Celei al municipiului Corabia.
Deși a fost una dintre cele mai spectaculoase realizări inginerești ale Antichității, Podul lui Constantin a rămas mult mai puțin cunoscut publicului larg.
Nivelul neobișnuit de redus al Dunării a făcut ca o parte dintre fundațiile vechiului pod să poată fi observate din nou în apropierea satului Ghighen, cunoscut în Bulgaria sub denumirea Gigen. În această zonă se găsesc și ruinele orașului roman Ulpia Oescus, unul dintre capetele construcției.
Arheologii de la Muzeul Regional de Istorie din Plevna au profitat de situație pentru a fotografia și documenta vestigiile. Cu ajutorul dronelor, specialiștii au urmărit aliniamentul fundațiilor ieșite la suprafață și au analizat starea în care acestea s-au păstrat.
Astfel de perioade sunt extrem de importante pentru cercetători, deoarece scăderea apei le permite să observe direct structuri care, în condiții normale, sunt ascunse sub Dunăre.
Trebuie precizat însă că podul nu a fost descoperit acum și nici nu a ieșit din apă o secțiune intactă a construcției. Ruinele erau deja cunoscute de specialiști, însă nivelul foarte scăzut al fluviului a creat o oportunitate rară pentru examinarea lor directă.
Imaginile spectaculoase au stârnit rapid interes și pe malul românesc al Dunării. În comunitățile locale din Corabia au apărut întrebări despre posibilitatea ca vestigiile să poată fi observate și din România.
Fotografiile care au atras atenția au fost realizate însă în apropiere de Ghighen, pe partea bulgărească a fluviului. Până în prezent nu există o confirmare publică potrivit căreia fundațiile fotografiate în această perioadă ar putea fi văzute și de pe malul românesc.
Podul ajungea însă pe actualul teritoriu al municipiului Corabia. Capătul său nordic se afla la Sucidava, în cartierul Celei, unde sunt cunoscute vestigii ale portalului și ale infrastructurii construite pe uscat.
Prin urmare, urme ale podului există atât pe cele două maluri, cât și sub albia Dunării. Structurile devenite vizibile acum și documentate de arheologii bulgari sunt însă cele din apropierea localității Ghighen.
Podul lui Constantin lega Ulpia Oescus de Sucidava și avea dimensiuni impresionante chiar și raportate la construcțiile moderne.
Estimările din literatura de specialitate indică o lungime totală de aproximativ 2.437 de metri. Aproximativ 1.137 de metri traversau efectiv albia Dunării, în timp ce restul podului continua peste lunca întinsă aflată în apropierea Sucidavei.
Acest detaliu explică și una dintre confuziile frecvente privind dimensiunea construcției. Cei peste 2,4 kilometri nu se aflau în întregime deasupra apei. Podul traversa atât fluviul, cât și terenurile inundabile dintre Dunăre și cetate.
Construcția avea piloni din zidărie, iar o mare parte a suprastructurii, inclusiv arcele și calea de trecere, era realizată din lemn. Platforma avea o lățime estimată la aproximativ 5,7 metri, iar podul putea ajunge la circa zece metri deasupra nivelului apei.
Pe aici puteau trece soldați, vehicule, animale, provizii și echipamente militare. Podul nu reprezenta doar o realizare inginerească impresionantă, ci avea și o importanță strategică uriașă pentru Imperiul Roman.
Construcția a fost inaugurată în vara anului 328. Studiile indică drept dată probabilă ziua de 5 iulie 328, când izvoarele antice consemnează prezența împăratului Constantin cel Mare la Oescus.
Nu se știe dacă împăratul a fost primul care a traversat podul și nici dacă a existat o ceremonie comparabilă cu inaugurările din zilele noastre. Prezența lui Constantin în zonă demonstrează însă importanța pe care Imperiul Roman o acorda acestei construcții.
Podul este menționat inclusiv de istoricul roman Sextus Aurelius Victor, iar existența sa a rămas suficient de importantă pentru a fi consemnată ulterior și de cronicari bizantini.
Construcția transmitea și un mesaj politic și militar puternic. La câteva decenii după retragerea administrației romane din Dacia, Imperiul demonstra că putea reveni la nord de Dunăre și își putea proiecta din nou forța în regiune.
După retragerea administrației și armatei romane din provincia Dacia, în a doua jumătate a secolului al III-lea, Dunărea redevenise principala frontieră a Imperiului Roman. Teritoriile de la nord de fluviu continuau însă să aibă o importanță militară majoră.
Constantin cel Mare a desfășurat campanii împotriva goților și sarmaților și a urmărit consolidarea influenței romane dincolo de Dunăre.
Podul dintre Oescus și Sucidava oferea armatelor posibilitatea de a traversa rapid fluviul și facilita aprovizionarea trupelor aflate la nord de frontieră.
Construcția făcea parte dintr-o strategie mai amplă, care presupunea întărirea Sucidavei, refacerea drumurilor și menținerea unei prezențe militare romane la nord de Dunăre.
Acest lucru nu înseamnă că împăratul Constantin a recucerit întreaga Dacie. Imperiul a reușit însă să controleze din nou anumite teritorii de la nordul fluviului și să își extindă influența militară în zonă.
În ciuda dimensiunilor sale impresionante și a efortului uriaș necesar construirii lui, Podul lui Constantin nu ar fi avut o existență foarte lungă.
Se consideră că edificiul a fost distrus în mare parte în jurul anului 367, la mai puțin de patru decenii după inaugurare. Cauzele și momentul exact al distrugerii nu sunt cunoscute cu certitudine.
Este posibil ca podul să fi fost afectat în timpul conflictelor desfășurate la frontiera dunăreană. În timp, curenții puternici ai Dunării, viiturile, înghețurile și degradarea elementelor din lemn au contribuit la dispariția construcției.
O parte dintre blocurile de piatră ar fi putut fi recuperate ulterior și refolosite de oamenii din regiune.
Din construcția pe care odinioară traversau armatele romane au rămas fundațiile, fragmente ale portalurilor și urmele pilonilor ascunse sub apele Dunării.
Deși podul a dispărut treptat din peisaj, amintirea sa a supraviețuit în poveștile oamenilor care locuiau pe cele două maluri ale fluviului.
Cercetătorii arată că localnicii îl numeau „podul de aramă”, deoarece exista credința că picioarele construcției ar fi fost realizate din metal. Pentru mult timp, ruinele au fost atribuite împăratului Traian.
În legendele din Câmpia Romanaților se spunea chiar că pe vechiul pod ar fi trecut noaptea Domnul de Rouă, în drumul său către curțile lui Ler Împărat.
Podul lui Constantin nu trebuie însă confundat cu celebrul Pod al lui Traian dintre Drobeta și Pontes, construit de Apolodor din Damasc în perioada 103–105.
Construcția dintre Oescus și Sucidava a fost ridicată cu peste două secole mai târziu și avea o lungime totală mai mare, în principal deoarece traversa și lunca întinsă de pe malul nordic al Dunării.
Vestigiile podului au atras atenția localnicilor și cercetătorilor cu mult înaintea investigațiilor moderne.
În anul 1893, arheologul Grigore Tocilescu a aflat de la pescari despre existența a șapte „vâltori”, vârtejuri care se formau în dreptul unor obstacole aflate sub apă.
Anterior, în 1869, Cezar Bolliac menționase existența unui pilon de piatră pe șenalul navigabil, în apropierea malului românesc. El a identificat poziția portalului nordic și l-a dezvelit în anul 1873. Ulterior, portalul a fost cercetat din nou de Pamfil Polonic și Grigore Tocilescu.
În 1933, o primă batimetrie realizată de Serviciul Hidraulic Român a identificat doar trei piloni.
Tehnologiile moderne au oferit însă o imagine mult mai clară asupra traseului vechii construcții.
În 2017, cercetările realizate cu sonare multibeam au identificat 27 de posibile urme ale pilonilor, dispuse pe fundul Dunării pe o distanță de aproximativ 820 de metri. Distanța medie dintre acestea era de circa 30 de metri.
În toamna anului 2022, cercetările prin magnetometrie au indicat alte șapte anomalii pe uscat, pe un traseu de aproximativ 210 metri. Acestea se aliniază cu portalul nordic de la Sucidava și cu urmele identificate în albia Dunării.
Prin urmare, ceea ce se întâmplă acum nu reprezintă descoperirea unui pod necunoscut, ci un nou episod din lunga istorie a cercetării sale. Diferența este că, de această dată, nivelul Dunării a scăzut suficient pentru ca o parte dintre fundații să poată fi fotografiate direct de la suprafață.
Pentru arheologi, nivelul foarte scăzut al Dunării reprezintă o oportunitate rară de cercetare. Pentru navigație, agricultură, producția de energie și ecosistemele fluviului, situația este însă îngrijorătoare.
Scăderea nivelului apei este asociată cu seceta severă și cu perioadele de căldură extremă care au afectat Europa. În cursul verii s-a relatat că nivelul Dunării la intrarea în România ajunsese la cea mai mică valoare din ultimii aproximativ 30 de ani.
Atunci când nivelul fluviului va crește din nou, fundațiile observate acum vor ajunge, cel mai probabil, din nou sub apă.
Pentru o perioadă scurtă, Dunărea a permis însă oamenilor să vadă urmele unei construcții monumentale care, în urmă cu aproape 1.700 de ani, lega două importante așezări romane de pe teritoriile actuale ale României și Bulgariei.
Pentru mulți români, Constantin cel Mare este cunoscut în special datorită sărbătorii Sfinților Constantin și Elena, celebrată în calendarul ortodox pe 21 mai. Din punct de vedere istoric, însă, Flavius Valerius Constantinus a fost unul dintre cei mai importanți conducători ai Imperiului Roman.
S-a născut, cel mai probabil, în jurul anului 272, la Naissus, actualul Niš din Serbia, și a condus Imperiul Roman între anii 306 și 337.
Drumul său spre putere nu a fost unul simplu. După moartea tatălui său, Constantius Chlorus, Constantin a fost proclamat împărat de soldați la Eboracum, actualul York. Au urmat ani de conflicte, alianțe și războaie civile. Abia în anul 324, după înfrângerea lui Licinius, Constantin a devenit singurul conducător al Imperiului Roman.
Un alt pod celebru este legat de ascensiunea sa. În anul 312, la Podul Milvius, în apropiere de Roma, Constantin l-a învins pe rivalul său Maxențiu. Tradiția creștină leagă această bătălie de celebra viziune a semnului Crucii, deși relatările istorice diferă asupra acestui episod.
În anul următor, Constantin și Licinius au adoptat politica de toleranță religioasă cunoscută drept Edictul de la Milano. Creștinilor le era recunoscut dreptul de a-și practica religia, iar bunurile confiscate comunităților creștine urmau să fie restituite.
Constantin nu a făcut atunci din creștinism religia oficială a Imperiului Roman, așa cum se afirmă uneori în mod greșit. A oferit însă un sprijin important Bisericii și a convocat, în anul 325, Primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Împăratul a fost botezat abia spre sfârșitul vieții, în anul 337.
Domnia sa a avut și episoade controversate. Constantin a fost un conducător militar autoritar, iar în anul 326 fiul său cel mare, Crispus, a fost executat din ordinul său. La scurt timp a murit și soția sa, Fausta, în circumstanțe care nu au fost clarificate pe deplin nici până astăzi.
Una dintre cele mai importante moșteniri ale sale rămâne Constantinopolul. În anul 330, împăratul a transformat vechiul Bizanț într-o nouă capitală imperială, oraș care avea să devină centrul Imperiului Roman de Răsărit pentru mai bine de o mie de ani.
Podul dintre Oescus și Sucidava arată însă o altă latură a domniei sale. Constantin cel Mare nu a fost doar împăratul asociat cu ascensiunea creștinismului și fondatorul Constantinopolului, ci și un strateg preocupat de refacerea influenței Romei la Dunărea de Jos.
Construcția inaugurată în anul 328 permitea transportarea rapidă a soldaților și proviziilor la nord de fluviu și reprezenta, în același timp, o demonstrație monumentală a revenirii puterii romane în teritorii abandonate cu mai bine de jumătate de secol înainte.
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]