Pe 12 august, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfinții Mucenici Fotie și Anichit, doi mărturisitori ai credinței creștine care au trăit în timpul persecuțiilor declanșate de împăratul Dioclețian, în jurul anului 304.
Potrivit tradiției creștine, cei doi au refuzat să renunțe la credința în Hristos, în ciuda torturilor la care au fost supuși. Anichit și nepotul său, Fotie, și-au păstrat credința până la moarte, fiind pomeniți pentru curajul și sacrificiul lor.
Fotie era nepotul Sfântului Anichit. Cei doi au trăit într-o perioadă în care creștinii erau persecutați pentru credința lor și au rămas neclintiți chiar și în fața amenințărilor și a chinurilor.
În timpul unei adunări organizate în Nicomidia, împăratul Dioclețian și-a manifestat public ostilitatea față de creștini și a amenințat că îi va pedepsi pe toți cei care continuau să mărturisească numele lui Hristos.
Anichit nu s-a lăsat intimidat de amenințările împăratului. În fața celor prezenți, acesta și-a mărturisit deschis credința creștină și a refuzat închinarea la idoli.
Pentru curajul său, Anichit a fost supus unor torturi cumplite. Autoritățile au încercat apoi să îl ucidă aruncând asupra lui un leu. Potrivit tradiției, animalul nu l-a atacat, ci s-a apropiat de el fără să manifeste agresivitate.
Tradiția creștină relatează că, în timp ce Sfântul Anichit se ruga, un cutremur puternic a zguduit zona.
Unul dintre idolii aflați în cetate s-ar fi prăbușit și s-ar fi prefăcut în țărână, iar o parte din Nicomidia s-ar fi surpat. În urma dezastrului, mai mulți păgâni și-ar fi pierdut viața.
După aceste evenimente, Anichit a fost supus din nou chinurilor.
În acel moment, nepotul său, Fotie, a venit alături de el și l-a încurajat, adresându-i-se ca unui tată și unchi. Văzând că niciunul dintre cei doi nu este dispus să renunțe la credință, împăratul ar fi poruncit ca Fotie și Anichit să fie torturați împreună.
În cele din urmă, cei doi mucenici au fost condamnați să fie aruncați într-un cuptor cuprins de flăcări.
Acolo și-au încheiat viața pământească, primind, potrivit credinței creștine, cununa muceniciei pentru faptul că au refuzat până la sfârșit să se lepede de Hristos.
Tradiția spune că, după ce trupurile Sfinților Fotie și Anichit au fost scoase din cuptor, acestea nu prezentau urmele focului. Se spune că nici măcar părul celor doi nu fusese atins de flăcări.
Prin sacrificiul lor, Fotie și Anichit au rămas în tradiția Bisericii drept exemple de curaj și statornicie în credință.
În aceeași zi, calendarul ortodox îi pomenește și pe Sfinții Mucenici Pamfil și Capiton, despre care tradiția spune că au fost omorâți prin decapitare în localitatea Oliurea, aflată în apropiere de Constantinopol.
Tot pe 12 august sunt pomeniți Preacuvioșii Serghie și Ștefan, care s-au săvârșit în pace, precum și Cuviosul Palamon și Cuviosul Castor.
Biserica îi mai pomenește pe cei doisprezece Sfinți Mucenici dintre ostașii cretani, care au fost omorâți cu sabia, dar și pe cei treizeci și trei de Sfinți Mucenici din Palestina, care au primit moartea mucenicească prin foc.
În ziua în care sunt pomeniți Sfinții Mucenici Fotie și Anichit, credincioșii pot rosti troparul dedicat celor doi. Rugăciunea amintește de puterea credinței lor, de chinurile îndurate și de biruința asupra celor care i-au prigonit:
„Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri.
Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule”.
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]