Părintele Ciprian Petre Necula a murit subit în dimineața de 14 octombrie 2025, la vârsta de 48 de ani. Decesul său a fost anunțat în cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, unde activa ca inspector eparhial superior pentru mass-media și comunicare.
Acesta era, de asemenea, parohul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Bădești, comuna Pietroșani, și îndeplinea funcția de operator TV pentru postul Trinitas TV, asigurând acoperirea mediatică a evenimentelor importante din eparhie.
Cu doar o seară înaintea decesului, preotul a fost prezent la Micești, unde a filmat slujba oficiată la Icoana făcătoare de minuni de la Muntele Athos. Potrivit martorilor, acesta și-a îndeplinit misiunea „cu zâmbetul pe buze și o liniște sufletească aparte”.
Colegii din cadrul Arhiepiscopiei au transmis un mesaj în care au subliniat devotamentul său. „Era omul care nu spunea niciodată nu. Serios, modest și mereu prezent acolo unde era nevoie. Cu el, Biserica avea o voce frumoasă și demnă în mass-media”, au declarat aceștia.




















