Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost implicat într-un accident de circulație pe o șosea din cartierul Moara Grecilor, când motocicleta pe care o conducea a intrat în coliziune cu un autoturism în care se aflau două persoane.
Impactul a fost deosebit de violent, motocicleta fiind proiectată la o distanță de aproximativ 20 de metri. Din păcate, adolescentul a suferit multiple traumatisme, echimoze și escoriații. La fața locului, un echipaj SMURD a intervenit rapid pentru a evalua starea victimei, care, ulterior, a fost transportată în stare de conștiență și stabilă hemodinamic la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Vaslui. Cele două persoane din autoturism nu au necesitat îngrijiri medicale.
Reprezentanții ISU Vaslui au declarat: ”Pompierii vasluieni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD, pentru asigurarea zonei și a măsurilor PSI, evaluarea și acordarea de prim ajutor calificat victimei unui accident rutier produs în municipiul Vaslui, în cartierul Moara Grecilor, în apropierea fabricii de confecții LCL”.
La locul incidentului, echipajele de pompieri au curățat lichidele combustibile de pe asfalt și au implementat toate măsurile de prevenire specifice în astfel de situații.
În prezent, autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele și circumstanțele în care a avut loc acest accident rutier.




















