Pompierii din Cluj au intervenit, joi seară, în localitatea Bedeciu, județul Cluj, pentru a gestiona un accident grav în care un tractor s-a răsturnat de pe un pod în albia râului Căpușu. Incidentul a necesitat intervenția rapidă a unei autospeciale cu modul de descarcerare și a unui echipaj SMURD, scrie stiridecluj.ro.
La sosirea echipajelor, tractorul se afla răsturnat pe cabină, la aproximativ cinci metri sub nivelul drumului. Localnicii au reușit să extragă șoferul, blocat inițial în urma impactului. Victima, un bărbat în vârstă de circa 40 de ani, prezenta multiple traumatisme, însă era conștient și cooperant.
Echipajul SMURD i-a acordat îngrijiri medicale la fața locului, după care bărbatul a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament. Totodată, un al doilea bărbat prezent la locul accidentului a fost consultat de medici, însă a refuzat transportul la spital.
Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale producerii accidentului.