Marți seara, un microbuz cu zece pasageri s-a răsturnat pe DN 1, în apropierea ieșirii din Codlea, provocând rănirea a patru dintre persoanele aflate la bord. Acestea au fost imediat transportate la spital, conform informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov.
La fața locului au intervenit echipe de descarcerare, hidroperforare, precum și unități de stingere cu apă și spumă, alături de două echipaje SMURD și două ale Serviciului de Ambulanță Județean.
„Echipele de salvare au oferit asistență medicală celor afectați și au luat măsuri pentru prevenirea incendiilor. Cei patru răniți sunt conștienți și au fost transportați la spital de echipele medicale”, au declarat reprezentanții ISU Brașov.
Conform aceleași surse, printre victime se numără două femei și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 48 și 60 de ani.