ACUM! Bărbat SPULBERAT de tren! A MURIT pe loc!

487507452 1070408868438793 5568566709200184988 n

Un accident cumplit a avut loc marți dimineață în Gara Cricov, pe raza comunei Albești-Paleologu. Un bărbat în vârstă de 70 de ani a fost lovit de un tren, iar impactul i-a fost fatal. În ciuda eforturilor echipajelor de salvare, bărbatul nu a supraviețuit.

La fața locului, autoritățile au mobilizat o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, iar în sprijin a fost chemat și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță. Din păcate, când echipajele medicale au ajuns la locul accidentului, victima se afla în stop cardio-respirator. În ciuda intervenției rapide și a manevrelor de resuscitare, medicii nu au reușit să-l salveze, iar decesul a fost declarat la scurt timp.

„Echipajele medicale sosite la fața locului au constatat că victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani, a fost lovită de tren. Se afla în stop cardio-respirator, iar, din păcate, în urma eforturilor depuse, medicul a fost nevoit să declare decesul acesteia”, au transmis reprezentanții ISU.

Cauzele exacte ale tragediei urmează să fie stabilite în urma unei anchete, însă autoritățile nu au furnizat detalii suplimentare cu privire la circumstanțele în care bărbatul s-a aflat pe linia de tren. Localnicii din zonă sunt șocați de acest incident și se întreabă dacă ar fi fost evitat, având în vedere frecvența accidentelor de acest tip.