La aproximativ 20 de kilometri de orașul Buzău, pe drumul spre localitatea Smeeni, în inima Bărăganului, se află o biserică ce marchează un loc cunoscut pentru izvorul său tămăduitor, unde, până nu demult, se adunau mii de pelerini în căutarea vindecării miraculoase. Fenomenul, recunoscut încă din perioada interbelică, a fost restricționat de autorități, atât în acea perioadă, cât și în timpul regimului comunist. După Revoluția din 1989, izvorul a fost redescoperit și revitalizat, dar pentru o perioadă scurtă.
Tradiția anuală a sărbătorii Izvorului Tămăduirii
În fiecare an, în prima vineri după Paște, când Biserica Ortodoxă celebrează Izvorul Tămăduirii, sute de credincioși din zona Bărăganului buzoian se adună în jurul bisericii din apropierea Fântânii Tămăduirii din Smeeni. Aici participă la slujba de sfințire a apei, cunoscută sub numele de Aghiasma mică.
Majoritatea participanților sunt persoane vârstnice, care aduc sticle și bidoane pentru a lua acasă apa sfințită, considerată vindecătoare. „Ne rugăm pentru sănătate și pentru binele casei. În fiecare an venim și mereu ne-am simțit bine. Aici este izvorul sfânt care aduce sănătate. Au fost oameni chiori care s-au vindecat. Și eu sunt bolnav și de aceea vin. Dacă e credință, te vindeci”, a mărturisit un bătrân din zonă.
Istoria izvorului și legenda vindecătoare
Acest loc a fost cunoscut încă de acum peste două decenii, când mii de oameni se înghesuiau să prindă măcar o picătură din apa miraculoasă. În anii ’90, vestea puterii vindecătoare a apei s-a răspândit în întreaga țară, iar locul a devenit un important centru de pelerinaj. Cu banii strânși din donațiile credincioșilor, în zonă s-a construit o biserică și s-a amenajat un loc de popas.
Bătrânii satului povestesc că, cu zeci de ani în urmă, izvorul era marcat doar de un loc împrejmuit în jurul unui tub de fântână, iar apa lui avea reputația de a vindeca boli grave. Presa națională din 1926 relata că acest izvor ar putea vindeca orice boală.
Totul a început, conform unei legende, cu un tânăr orb care, în drum spre oraș împreună cu tatăl său, și-a recăpătat vederea după ce s-a spălat pe față cu apa izvorului. Acesta i-a spus tatălui său că poate vedea lumina zilei, iar vestea miraculoasă s-a răspândit rapid, transformând izvorul într-un loc de pelerinaj pentru cei bolnavi sau pentru rudele lor.
Fenomenul și reacția autorităților
Popularitatea izvorului a crescut rapid, iar mulți pelerini credeau că până și nămolul din balta de lângă izvor avea proprietăți vindecătoare. Aceștia se ungeau cu mâl sau chiar dormeau pe jos în mocirlă, sperând într-o recuperare rapidă. Localnicii au profitat de situație și au dezvoltat mici afaceri cu „licoarea miraculoasă”, vândută adesea la prețuri mai mari decât unele vinuri celebre din acea vreme.
Marcela Ghiulbenghian, președintele Fundației Tezaurul Sacru al Religiilor, a consemnat pe blogul său mărturii ale celor care au experimentat efectele apei de la Smeeni. Astfel, Manolache Hornet povestea că fratele său, Petrică, s-a spălat cu apa izvorului și a putut renunța o perioadă lungă la ochelari.
De asemenea, acesta își amintește de pelerinajele dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, când la fântână se oficiau slujbe pentru ploaie în condițiile unor secete severe.
Însă, din cauza riscului izbucnirii unor epidemii, autoritățile vremii au decis să închidă zona după câteva luni de la apariția fenomenului. Presa a avertizat că locul putea deveni o „pepinieră a bolilor contagioase”.
Un articol din 21 octombrie 1927, publicat în gazeta „Vocea Buzăului”, descria izvorul ca pe un exemplu de misticism arhaic, cu efecte bazate pe autosugestie, iar un control mai serios a contestat în cele din urmă caracterul miraculos al apei.
Izvorul în perioada comunistă și după Revoluție
În timpul regimului comunist, izvorul cu apă tămăduitoare a fost ignorat oficial, însă memoria colectivă a păstrat imaginea sutelor de pelerini care veneau din întreaga țară în căutarea vindecării. După 1989, localnicii au ridicat o biserică în acel loc, iar în apropiere a fost amenajată o cișmea cu apă considerată încă binefăcătoare.
„Se spune că această tradiție veche datează încă din 1860 și a fost consemnată în presa vremii, însă autoritățile încercau să înăbușe această credință pentru a combate misticismul. Izvorul a fost astupat și uitat până după Revoluție, când localnicii și-au redescoperit această moștenire și au dorit să păstreze vie prețuirea locului”, explica în trecut preotul protopop Ioan Dumitran, președintele Fundației „Izvorul Tămăduirii din Smeeni”.
În anii ’90, numărul pelerinilor a crescut din nou, iar mulți oameni cu probleme de vedere foloseau apa și nămolul în speranța vindecării, însă unele cazuri au avut efecte adverse, necesitând îngrijiri medicale din cauza infecțiilor.
Renasterea fântânii după Revoluție
În martie, la începutul primăverii după Revoluție, o femeie sărmană din sat, Anisoara Tudose, a avut un vis în care Maica Domnului îi spunea să ia apă din „fântâna Domnului” în a treia săptămână pentru a se vindeca. Ea și-a amintit visul și a mers la izvorul uitat, unde a început procesul de redeschidere și întreținere a fântânii, sprijinită de un comitet format din nouă localnici bătrâni.
O femeie din satul vecin Gherăseni, orbă de ani buni, a reușit, după mai multe slujbe, să vadă din nou, surprinzându-și familia cu această minune. Ea a trăit aproape 90 de ani și a murit cu vederea recăpărată.
Teodor C. Radu, un cântăreț la parohia din Smeeni, își amintește că în 1924, fiind copil și bolnav de vărsat de vânt, mama l-a dus la fântână pentru a fi spălat cu apa izvorului, iar după tratament s-a vindecat complet, fără sechele.
De asemenea, în 1944, la Budapesta, un ungur paralizat a fost trimis la fântâna din Smeeni, unde după o vară de tratament cu apă și împachetări s-a vindecat complet, fapt cunoscut prin intermediul unui ceferist român.
Închiderea izvorului în 1990 și situația actuală
În toamna anului 1990, autoritățile locale au decis izolarea sursei de apă din Smeeni. „Analizele nu au indicat substanțe deosebite în apă, însă aceasta era curată și mai rece decât apa obișnuită, provenind dintr-un izvor subteran al râului Călmățui. Este posibil ca unele vindecări să fi fost rodul autosugestiei”, a declarat pentru o publicație locală medicul Mariana Barna, fost director zonal al Spitalului din Smeeni.
În 1991, pentru monitorizarea calității apei, lângă biserica ridicată cu donațiile credincioșilor a fost amenajată o cișmea modernă și o fântână. De atunci, interesul credincioșilor pentru apa izvorului a scăzut considerabil, iar biserica atrage în prezent grupuri mari doar cu ocazia sărbătorii creștinești Izvorul Tămăduirii.
