Familia regretatului Mircea Diaconu i-a respectat ultima dorință, organizând o înmormântare discretă, la care participă doar apropiații și membrii familiei. Potrivit imaginilor publicate de Cancan, ceremonia plină de durere are loc în cimitirul din Săftica, unde marele actor își va găsi odihna veșnică, potrivit viva.ro.
La eveniment, Emil Constantinescu a rostit un discurs emoționant în memoria artistului. De asemenea, în semn de recunoaștere pentru meritele sale, sicriul a fost vegheat de doi soldați în uniformă, simbolizând onorurile militare care i-au fost acordate.
Mircea Diaconu rămâne o figură emblematică pentru România, apreciat atât pentru talentul său actoricesc, cât și pentru contribuțiile sale în viața publică. Decorat în anul 2000 cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer, acesta a fost înmormântat cu toate onorurile cuvenite. Chiar dacă ceremonia a fost restrânsă, familia a avut grijă să îndeplinească toate dorințele regretatului actor.
Pe 16 decembrie, trupul neînsuflețit al lui Mircea Diaconu a fost depus la Teatrul Nottara, locul care i-a fost a doua casă de-a lungul vieții. Apropiați, colegi și admiratori au venit să-i aducă un ultim omagiu, momentul fiind marcat de o durere profundă. Cei prezenți au aprins lumânări și au depus coroane de flori, iar numeroase persoane publice au transmis mesaje emoționante în memoria marelui actor.
M-am întristat, fără cuvinte, când am auzit astăzi că Mircea Diaconu nu mai e printre noi. Cu două zile în urmă, mă uităm pe youtube, într-o pauză de filmări, la „Scrisoarea pierdută’, pusă de Liviu Ciulei la Teatrul Bulandra, exact la prima scenă, în care apar Brânzovenescu și Farfuridi, jucați de Mircea Diaconu și Dem Rădulescu. Deși am văzut-o de zeci de ori, râdeam și mă bucurăm cu aceeași poftă. Erau geniali! Consider că Mircea Diaconu a fost și rămâne un uriaș actor în film și în teatru, poate primul actor din filmul românesc care a abordat stilul minimalist, cum se spune în filmul de azi. Dumnezeu să-l odihnească! Se duce să completeze în ceruri distribuția fabuloasă din „Scrisoarea pierdută’. Drum lin printre stele…„, a transmis Ștefan Bănică.
„A murit, Mircea! Mircea Diaconu. Noi creștini spunem că s-a mutat la Domnul, la cele veșnice! A plecat un mare artist. Un om care mi-a făcut copilăria, adolescența, tinerețea și maturitatea mai frumoase. A plecat într-o zi atât de importantă pentru breasla noastră: zi de praznic al Sfântul Mucenic Filimon, ocrotitorul făcătorilor de spectacole. Fie-i în veci memoria binecuvântată cu dragostea lui Hristos!„, a scris și Silviu Biriș pe rețelele de socializare.
„A plecat într-o lume mai bună, actorul Mircea Diaconu, un om valoros care, pe mine personal m-a ajutat de-a lungul carierei mele artistice… Nu pot uita spectacolul de lansare al albumului meu, Seven din urmă cu aproape 20 de ani de la teatrul Nottara precum și alte evenimente găzduite de Domnia sa. Mulțumesc, Maestre! Dumnezeu să îl odihnească în pace și lumină, sincere condoleanțe familiei sale„, a scris și Adi Manolovici, iar acestea sunt doar câteva dintre mesajele apărute pe Internet după vestea morții lui Mircea Diaconu.
Născut pe 24 decembrie 1949 în Vlădești, județul Argeș, Mircea Diaconu a cucerit publicul prin rolurile sale memorabile din filme și teatru. Printre cele mai cunoscute producții se numără „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Buletin de București”, „Asfalt Tango”, „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” și „Filantropica”.
Pe lângă cariera artistică, Mircea Diaconu s-a remarcat și în politică. A fost senator PNL între 2008 și 2012, europarlamentar independent susținut de ALDE, precum și vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură și Educație în Parlamentul European. În 2019, acesta a candidat independent la alegerile prezidențiale din România.