Directorul general al companiei aeronautice Romaero, Bogdan Costaș, și-a anunțat demisia la doi ani de la preluarea mandatului, invocând lipsa sprijinului din partea acționarului majoritar, Ministerul Apărării (MEDAT), și riscul ca tensiunile generate în spațiul public să afecteze procesul de redresare al companiei. Romaero a înregistrat în prima jumătate a anului 2025 primul profit după o perioadă îndelungată de pierderi, însă instabilitatea managerială reapare într-un moment considerat sensibil pentru societatea strategică pentru statul român.
Demisia directorului general Bogdan Costaș
Decizia lui Bogdan Costaș survine într-un context în care Romaero raportează rezultate financiare pozitive, cu o creștere semnificativă a cifrei de afaceri. „Nu vizez nicio funcție, nu am plecat pentru că am vrut eu sau pentru că vizez o altă funcție, ci pentru că viziunea mea și a acționarului principal nu coincid, pentru că propagarea de informații eronate în spațiul public deteriorează relația Romaero cu partenerii, de aceea mai bine plec eu și poate că Romaero se va salva cu noua viziune. Am adus-o din groapă, poate alții vor continua”, a declarat Costaș pentru Profit.ro.
Fostul director general a precizat că nu are planuri imediate după demisie, dar consideră că experiența sa în managementul de criză îl recomandă pentru a prelua alte situații dificile. „Nu am nimic în plan pentru viitor, dar, specializându-mă pe management de criză, orice companie mi s-ar propune să preiau (dacă ar veni această propunere) nu poate fi într-o situație mai dificilă decât cum era Romaero în 2023, când am preluat conducerea”, a adăugat Costaș.
Impactul informațiilor publice asupra companiei
Într-un mesaj public, Bogdan Costaș a atras atenția asupra efectelor negative generate de difuzarea unor informații incomplete sau eronate în spațiul public referitoare la Romaero. „În ultimele două săptămâni au apărut în spațiul public informații incomplete și pe alocuri eronate despre ROMAERO. Astfel de informații pot afecta direct relațiile cu partenerii, pot crea disfuncționalități în derularea contractelor existente și pot bloca semnarea unora noi. Aviația este o lume mică, bazată pe relații interumane, încredere și respect. Contractele nu se semnează pe TikTok, ci după negocieri serioase, uneori întinse pe luni, când partenerii ajung să se cunoască”, a explicat acesta.
Rezultatele financiare și situația companiei
Bogdan Costaș a evidențiat evoluția financiară pozitivă a Romaero în primul semestru al anului 2025, subliniind rolul acționarului majoritar, MEDAT, în susținerea redresării companiei. „În calitate de acționar majoritar și reprezentant al statului român, MEDAT ar trebui să fie cel mai interesat de redresarea ROMAERO, companie strategică. În prezent, cifrele arată clar trendul ascendent al companiei. Astfel, în primul semestru din 2025, ROMAERO a trecut pe profit: rezultat brut de 2,52 milioane lei, față de pierderea de 24,7 milioane lei în aceeași perioadă din 2024. Cifra de afaceri netă a crescut cu 56,6%, la 36,5 milioane lei, cu avansuri pe toate liniile: fabricație aerostructuri +67%, MRO civil +91% și MRO militar +51%”, a precizat acesta.
De asemenea, Costaș a amintit de situația dificilă în care a preluat compania în 2023: „Am pornit însă dintr-o situație critică. La final de 2023, compania raporta o pierdere netă de 142,6 milioane lei, pe fondul unei cifre de afaceri nete de 40,1 milioane lei (în scădere cu 42% față de 2022), cu cheltuieli totale de peste 238 milioane lei. Aveam restanțe salariale de aproape 5 luni; astăzi salariile sunt la zi. După preluarea mandatului meu, în august 2023, am renegociat contracte și prețuri, am diversificat portofoliul de clienți și am stabilizat programele strategice.”
