• Home
  • Breaking News
  • Avertisment meteo! Cod galben de vânt puternic în mai multe regiuni, de sâmbătă până duminică

Avertisment meteo! Cod galben de vânt puternic în mai multe regiuni, de sâmbătă până duminică

Cod galben de vant

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 12:00 până la ora 20:00, în mai multe regiuni ale țării.

„În acest interval, vântul va sufla cu putere în Moldova, nord-estul Munteniei, nordul Dobrogei, sudul Banatului și sud-vestul Olteniei, unde rafalele vor atinge viteze de 55-65 km/h, iar local chiar 70 km/h. În zona Carpaților Orientali, vântul va avea rafale de 70-90 km/h”, au precizat meteorologii.

O altă atenționare de cod galben va fi în vigoare de sâmbătă seara, ora 20:00, până duminică dimineață, ora 08:00. În acest interval, intensificările vântului vor afecta sudul Moldovei, Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei, cu rafale de 55-65 km/h și izolat de 70 km/h, în timp ce în zona Carpaților de Curbură vor fi rafale de până la 90 km/h.

Vreme neașteptat de caldă în București, urmată de rafale puternice de vânt

Sâmbătă, vremea în Capitală va fi surprinzător de caldă, cu maxime de 21-22 de grade și cer senin. Totuși, spre seară și pe parcursul nopții, vântul se va intensifica, atingând viteze de 50-55 km/h, iar temperatura va scădea până la 4-6 grade Celsius.

Prognoza meteo pe 4 săptămâni: Noiembrie vine cu vreme răcoroasă și precipitații reduse

Conform estimărilor pe următoarele patru săptămâni, publicate de ANM, luna noiembrie va aduce temperaturi mai scăzute și un deficit de precipitații, aspect ce ar putea afecta agricultura. În perioada 4-11 noiembrie, valorile termice vor fi sub media specifică, iar precipitațiile vor fi insuficiente pe tot teritoriul țării.

În săptămâna 11-18 noiembrie, temperaturile vor reveni la normalul perioadei, însă regimul pluviometric va rămâne deficitar. Între 18-25 noiembrie, temperaturile și cantitățile de precipitații vor fi, în general, apropiate de mediile normale. În ultima săptămână a lunii, 25 noiembrie – 2 decembrie, valorile termice și precipitațiile se vor încadra în limitele specifice perioadei.

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, iar ANM subliniază că aceste previziuni nu acoperă fenomenele extreme de scurtă durată.