
Într-un videoclip postat pe rețelele sociale, Daniel Balaș vorbește despre impactul pe care blestemele părinților îl pot avea asupra copiilor.
„Multe mame rostesc cuvinte grele, crezând că astfel își pot schimba copiii. În ultima mea zi la parohie, doi frați au venit la mine și mi-au spus că se simt legați de mama lor, care i-a blestemat. ‘De atunci, parcă viața noastră a luat o altă direcție. Într-o seară, tata făcea grătar, iar mama, după ce băuse, a început să ne blesteme. La scurt timp, sora mea s-a despărțit de iubit, iar eu, deși aveam o situație bună, nu reușeam să îmi găsesc pe cineva’.
Astăzi, nu mai cucerești cu mașini și case, pentru că femeile își pot asigura singure bunăstarea. Ele își doresc bărbați iubitori, protectori și atenți. Banii și statutul nu mai sunt suficiente – respectul și dragostea sunt cele care contează.
Când o mamă își blesteamă copilul, parcă îngerul păzitor raportează totul lui Dumnezeu: ‘Doamne, trebuie să le schimbăm traiectoria, că mama lor a hotărât altceva pentru ei’. Dar de ce blestemele unor mame au atâta putere? Pentru că cei afectați cred în ele. Mamele manipulative își programează copiii să le asculte orbește. Însă mamele adevărate nu își controlează fiii și fiicele, ci îi susțin din umbră, ridicându-i când cad.
Unele mame își transformă fiii în oameni înverșunați, plini de ură față de copiii și soțiile lor. În loc să le ofere dragoste și înțelepciune, le încarcă sufletele cu frică și nesiguranță. Un preot spunea că blestemul de mamă „se prinde ca ceara”. Dar de ce să insuflăm tinerilor frică, în loc de încredere?
Mulți ajung să fie controlați de frică în toate aspectele vieții: la muncă, în biserică, în familie. Societatea îi sperie că își pot pierde jobul, preoții îi amenință cu pedepse divine, iar părinții îi șantajează emoțional. Dar Hristos a spus: „Îndrăzniți, eu am biruit lumea”, adică inclusiv lumea manipulării și a fricii.
Mamele ar trebui să își educe copiii cu înțelepciune, nu să îi programeze după propriile dorințe. Adevăratul blestem nu este un simplu cuvânt rostit la nervi, ci controlul emoțional care împiedică un copil să își trăiască viața liber. Și, uneori, viața se întoarce împotriva celor care și-au manipulat copiii: aceștia ajung să își abandoneze părinții la bătrânețe, exact cum au fost tratați ei.
Dar nu poți da vina pe un blestem pentru orice eșec. Dacă nu reușești în relații, poate nu mama te-a blestemat, ci propria ta atitudine te sabotează.
Cum să te eliberezi de influența negativă a părinților
Pentru a scăpa de blocajele pe care le asociezi cu blestemul părinților, există o soluție simplă: returnează-le influența negativă.
„Luați o foaie de hârtie și scrieți tot ce v-a spus mama. Apoi, ardeți hârtia, simbolizând că îi returnați programarea. În acel moment, creierul și sufletul se vor elibera, iar viața voastră se va așeza pe făgașul ei normal.
Femeia potrivită te va iubi și în autobuz, și într-un Range Rover. Iar dacă relația ta s-a destrămat, înseamnă că nu era pentru tine. Nimeni nu vă poate controla viața, doar voi aveți această putere. Credința autentică în Dumnezeu înseamnă speranță și libertate, nu frică și supunere. Nu vă lăsați manipulați, altfel veți trăi o viață condusă de alții”, concluzionează Daniel Balaș.