Milioane de seniori din România așteaptă pensiile aferente lunii februarie 2025. Întârzierile au fost cauzate de faptul că 1 februarie a picat într-o zi de sâmbătă, iar poștașii nu lucrează în weekend. Cu toate acestea, oficialii dau asigurări că plățile vor fi efectuate la timp.
Pensionarii care primesc banii mai repede
Cei care și-au ales viramentul pe card vor primi pensiile între 10 și 12 februarie 2025. Pe de altă parte, cei care primesc pensia prin Poșta Română vor intra în posesia banilor în intervalul 1 – 15 februarie 2025. Șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a confirmat că toate plățile sunt în grafic.
Declarația președintelui Casei de Pensii
„Suntem în grafic privind plata pensiilor, am virat banii către CN Poșta Română, astfel încât, în prima zi lucrătoare din februarie (3 februarie), pensionarii își vor primi banii. Plata pe card pentru luna februarie 2025 se face în intervalul 10-12, exact cum s-a făcut întotdeauna”, a declarat Daniel Baciu pentru Libertatea.
Calendarul complet al plăților pentru februarie 2025
- 10 – 12 februarie – pensiile virate pe card
- 1 – 15 februarie – pensiile livrate prin Poșta Română
- 7 februarie – alocațiile pentru copii
- 14 februarie – indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități
- 20 – 25 februarie – ajutorul de șomaj
- 19 – 20 februarie – bursele elevilor
- 5 – 12 februarie – decontarea concediilor medicale
Ce trebuie să știe pensionarii despre ridicarea banilor
Pensionarii avizați, adică cei care nu sunt găsiți la domiciliu, pot ridica banii și documentul de plată de la ghișeele poștale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată. Dacă acest termen este depășit, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii, unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată.
Pentru cei care primesc pensia în cont bancar, dar nu au fost găsiți acasă pentru a primi talonul de informare (talonul mov), documentul rămâne disponibil la oficiul poștal până în ultima zi lucrătoare a lunii.