• Home
  • Religie
  • Cand se pune grau la incoltit. Obiceiul pe care romanii il respecta cu sfintenie de Sfantul Andrei

Cand se pune grau la incoltit. Obiceiul pe care romanii il respecta cu sfintenie de Sfantul Andrei

Cum si cand se pune corect graul la incoltit de Sfantul Andrei 768x448 1

Pe 30 noiembrie este celebrată ziua Sfântului Andrei, un moment important în calendarul religios al românilor. Această zi este însoțită de tradiții și superstiții legate de viitor, iar una dintre cele mai cunoscute practici este punerea grâului la încolțit, un obicei pe care mulți îl respectă cu sfințenie.

Când se pune grâul la încolțit de Sfântul Andrei

Conform tradiției, fiecare membru al familiei trebuie să își pregătească ghiveciul cu grâu. În noaptea dinaintea zilei de Sfântul Andrei, pe 29 noiembrie, se ia o mână de grâu și se pune într-un ghiveci cu pământ sau într-o farfurie adâncă. Boabele de grâu se acoperă cu un strat subțire de pământ, iar ghiveciul se așează lângă fereastră pentru a beneficia de suficientă lumină și căldură. În cazul în care firele de grâu vor fi înalte la Anul Nou, se consideră că persoana care l-a plantat va avea parte de noroc și sănătate în anul ce urmează.

Alte tradiții și superstiții de Sfântul Andrei

Usturoiul, un alt simbol important de Sfântul Andrei, este folosit pentru a proteja gospodăria de strigoi și de alte duhuri malefice. În multe zone, gospodinele atârnă cununi de usturoi pe uși, feronerie și în jurul locuinței pentru a preveni intrarea duhurilor rele. De asemenea, usturoiul sfintit la biserică este păstrat la icoană și folosit pe tot parcursul anului pentru a trata diverse boli sau ca mijloc de protecție.

Pentru a se feri de strigoi, unele familii împrăștie firimituri de pâine în curte, iar pentru protecția animalelor, acestea primesc busuioc sfintit în hrana lor și agheasmă în apa de băut. În plus, gospodarii pot descânta droburi de sare pe care le îngroapă sub grajduri, pentru ca acestea să fie scoase și folosite pentru hrănirea animalelor, la momentul sărbătorii Sfântului Gheorghe, pe 23 aprilie, pentru a le proteja de spiritele malefice.

De ce se pune busuioc sub pernă

În noaptea de Sfântul Andrei, un alt obicei este aducerea în casă a crenguțelor de vișin, care se pun în apă. Dacă acestea înfloresc până la Crăciun, se spune că anul va fi unul plin de belșug. În unele zone, se folosesc 12 cepe (pentru cele 12 luni ale anului) pe care le lasă în pod până la Crăciun. Cepele care se strică prezic o lună ploioasă, iar cele care încolțesc sunt semn de bogăție.

Fetele care vor să-și afle ursitul ascund sub pernă busuioc sfintit, crezând că astfel vor visa chipul viitorului lor soț. Alte metode de a descoperi ursitul includ „facutul cu ulcica”, în care se folosesc un vas de lut, cărbuni aprinși și incantații magice, sau privirea într-un pahar cu apă „neîncepută” aflat pe cenușă, în care se lasă să cadă o verigheta sfintită.

Semnele vremii în noaptea Sfântului Andrei

Condițiile meteorologice din noaptea Sfântului Andrei sunt și ele importante, deoarece se consideră că acestea pot prezice cum va fi iarna. Dacă cerul este senin și cald, iarna va fi blândă, în timp ce un cer înnorat, luna plină, ninsoarea sau ploaia sunt semne că vor urma troiene mari.