• Home
  • Monden
  • Cine este americanul de origine română căruia Donald Trump i-a mulțumit înainte de învestire: “E o onoare”

Cine este americanul de origine română căruia Donald Trump i-a mulțumit înainte de învestire: “E o onoare”

donald trump 3

Ceremonia de învestire a lui Donald Trump va avea loc luni, 20 ianuarie 2025. Cui i-a mulțumit președintele ales înainte de marele eveniment

Donald Trump, ales pentru al doilea mandat de președinte al Statelor Unite, își va depune jurământul luni, 20 ianuarie 2025. Cu o seară înainte de marele eveniment, președintele ales a sosit la Washington, unde a participat la mitingul victoriei, un eveniment grandios la care au fost prezenți peste 20.000 de susținători.

Un moment special pentru un american de origine română

Înainte de miting, Donald Trump a făcut o vizită la clubul său de golf din Sterling, Virginia, unde a fost organizată o recepție cu aproximativ 500 de invitați. Atmosfera a fost una festivă, iar printre momentele deosebite s-a numărat prestația lui Leo Days, un imitator al lui Elvis Presley, care a interpretat o serenadă în onoarea participanților.

Unul dintre invitații speciali ai evenimentului a fost Tyler Moldovan, un polițist american de origine română, însoțit de familia sa. Tyler Moldovan a devenit cunoscut după ce, în urmă cu patru ani, a fost grav rănit în timpul unei misiuni de patrulare, fiind împușcat de opt ori. Recuperarea sa a fost considerată un miracol, iar prezența lui la ceremonie nu a trecut neobservată.

Donald Trump i-a mulțumit personal lui Tyler Moldovan în timpul evenimentului, spunând:
„Ofițerul de poliție care a fost împușcat de 8 ori în timp ce era în misiune, Tyler Moldovan, pe care tocmai l-am văzut în culise. Mulțumesc, Tyler!”

Acest gest a fost apreciat de familia polițistului român. Tatăl lui Tyler, Dan Moldovan, a declarat emoționat:
„E o onoare. E foarte frumos din partea lui Donald Trump să îl recunoască pe fiul nostru și chiar i-o zis că amândoi au fost împușcați, dar Dumnezeu i-o dat șanse să trăiască.”

Al 47-lea președinte al SUA – detalii despre ceremonie

Donald Trump va deveni oficial cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite în cadrul unei ceremonii care va avea loc luni, 20 ianuarie, la ora 12:00, ora locală (19:00, ora României). Din cauza temperaturilor scăzute prognozate, evenimentele de inaugurare se vor desfășura în interiorul Capitol Rotunda, în locul fațadei vestice a Capitoliului.

De asemenea, parada tradițională de pe Pennsylvania Avenue va fi mutată la Capital One Arena. După ceremonia oficială, Donald Trump intenționează să semneze până la 100 de ordine executive în primele ore ale mandatului său, concentrându-se pe măsuri legate de migrație și stimularea producției de energie în SUA.