Psalmul care îndeplinește dorințe și aduce iertarea celor mai grele păcate invocă 72 de nume divine. Psaltirea este o carte liturgică fundamentală în tradiția creștină ortodoxă. Aceasta este compusă din 150 de psalmi, care sunt cântări și rugăciuni regăsite în Vechiul Testament. Psaltirea este împărțită în 20 de secțiuni numite catisme, iar credincioșii obișnuiesc să recite sau să cânte psalmii în timpul slujbelor bisericești sau în timpul rugăciunii personale.
În viața spirituală a creștinilor ortodocși, Psaltirea ocupă un loc deosebit de important, deoarece psalmii reflectă diverse stări sufletești, de la laudă și mulțumirea adusă lui Dumnezeu, până la rugăciuni de ajutor în momentele dificile. Psalmii sunt citiți în funcție de starea sufletească, fie catisma cu catisma. Preoții recomandă ca, odată începută o catisma, aceasta să fie citită până la sfârșit.
Una dintre întrebările frecvente ale credincioșilor este dacă Psaltirea poate fi citită fără binecuvântarea preotului duhovnic. Deși binecuvântarea este bună și recomandată, ea nu este obligatorie. De obicei, enoriașii cer binecuvântarea preotului pentru a începe citirea psalmilor, temându-se că valul ispitelor s-ar putea intensifica. Totuși, această temere nu este întemeiată.
Părintele Paisie Olaru a vorbit despre puterea psalmilor asupra duhurilor necurate. „Diavolii se tem de psalmi pentru că, cine se roagă cu psalmi, îi arde pe diavoli ca și o sabie de foc”, a spus părintele, potrivit parohia.org.
Psalmul 72, psalmul care îndeplinește dorințe și aduce iertarea celor mai grele păcate, este redat astfel: Psalmul 72: „Cât de bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei drepți la inimă. Iar mie, puțin a fost de nu mi-au alunecat picioarele, puțin a fost de nu s-au poticnit pașii mei. Că am pizmuit pe cei fără de lege, când vedeam pacea păcătoșilor. Că n-au necazuri până la moartea lor și tari sunt când lovesc ei. De osteneli omenești n-au parte și cu oamenii nu sunt biciuiți. Pentru aceea îi stăpânește pe ei mândria și se îmbracă cu nedreptatea și silnicia. Din răutatea lor iese nedreptatea și cugetele inimii lor ies la iveală. Gândesc și vorbesc cu viclenie, nedreptate grăiesc de sus. Până la cer ridică gura lor și cu limba lor străbat pământul. Pentru aceasta poporul meu se ia după ei și găsește că ei sunt plini de zile bune. Și zice: „Cum? știe aceasta Dumnezeu? Are cunoștință Cel Preaînalt? Iată, aceștia sunt păcătoși și sunt îndestulați. Veșnic sunt bogați.” Iar eu am zis: „Deci, în deșert am fost drept la inimă și mi-am spălat într-o cele nevinovate mâinile mele, că am fost lovit toată ziua și mustrat în fiecare dimineață.” Dacă aș fi grăit așa, iată aș fi călcat legământul neamului fiilor Tăi. Și mă frământam să pricep aceasta, dar anevoios lucru este înaintea mea. Până ce am intrat în lăcașul cel sfânt al lui Dumnezeu și am înțeles sfârșitul celor răi: Într-adevăr pe drumuri viclene i-ai pus pe ei și i-ai doborât când se înălțau. Cât de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor. Ca visul celui ce se deșteaptă, Doamne, în cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai făcut. De aceea s-a bucurat inima mea și rarunchii mei s-au potolit. Că eram fără de minte și nu știam; ca un dobitoc eram înaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu Tine. Apucatu-m-ai de mâna mea cea dreaptă. Cu sfatul Tău m-ai povățuit și cu slava m-ai primit. Că pe cine am eu în cer afară de Tine? Și afară de Tine, ce am dorit pe pământ? Stinsu-s-a inima mea și trupul meu, Dumnezeul inimii mele și partea mea, Dumnezeule, în veac. Că iată cei ce se depărtează de Tine vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapădă de Tine. Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea, ca să vestesc toate laudele Tale în porțile fiicei Sionului.”
