Actorul Mircea Diaconu a murit la vârsta de 74 de ani, vestea tristă fiind făcută publică de soția sa. Pe 24 decembrie, artistul ar fi împlinit 75 de ani. Cu toate acestea, Mircea Diaconu a avut o viață plină, marcată de succes profesional și o familie unită, care i-a adus mari bucurii. Actorul era tatăl a doi copii, Ana și Victor, iar Ana i-a dăruit o nepoțică, Ana Maria.
Căsătorit cu Diana Lupescu de peste patru decenii, Mircea Diaconu a vorbit întotdeauna cu mândrie despre familia sa. Fiica sa, Ana, este pasionată de echitație și activează în domeniul comunicării, în timp ce Victor, fiul său, i-a moștenit talentul artistic. Acesta studiază arte plastice, fiind atras de scenografie și pictură.
„Ana noastră a crescut în cabine cu noi, în vremurile grele, cu turnee și frig. Când era întrebată dacă vrea să devină actriță, răspundea: «Vai de mine, știu exact ce înseamnă! Nu o să mă fac niciodată». A văzut din interior ce înseamnă meseria asta și a decis să meargă pe alt drum”, povestea actorul într-un interviu acordat revistei Viva.
Nepoțica lui, Ana Maria, care are 14 ani, este campioană la echitație, un lucru care l-a emoționat profund pe bunicul său. Actorul a mărturisit, într-un interviu, cum momentele petrecute alături de ea l-au făcut să lăcrimeze de bucurie.
„Era în grupa mică la grădiniță, iar fetița mea a spus să merg eu după ea. Și m-am dus eu. Am deschis ușor ușa clasei și am văzut-o jucându-se cu o fetiță. La un moment dat, m-a observat în tocul ușii, s-a oprit, a bătut din palme și a zis: „Mircea al meu!. M-am scurs pe tocul ușii până jos. Și în ziua de azi sunt la fel. E atât de caldă, de iubitoare. O minune de copil.
Până la urmă, atmosfera din casă modelează omul. Fiul meu a venit pe lume la 10 ani diferență de fiica mea, dar el nu e căsătorit. I-am zis: „Tată, gândește-te că vreau să îmi văd și eu nepoții. Și fă ceva, totuși! Nu m-a contrazis, ceea ce sunt vești bune„, mărturisea Mircea Diaconu în același interviu.