Teo Trandafir și fiica sa, Maia, au dezvoltat o abordare unică și personală a sărbătorilor de Crăciun. Diferit de tradițiile obișnuite, ele nu pun accent pe prepararea unor mese copioase sau pe împodobirea bradului. În schimb, ele se concentrează pe aspectul spiritual al sărbătorii, reflectând la semnificația și importanța evenimentului.
Teo își rememorează cu drag primul Crăciun petrecut alături de Maia, momente pline de inocență și descoperire. Chiar dacă la acea vreme părea că Maia, fiind mică și interesată doar de globurile de pe brad, nu înțelege semnificația sărbătorii, acum se dovedește că acele amintiri sunt valoroase pentru amândouă.
„Primul Crăciun cu Maia a fost foarte frumos. Ea nu înțelegea nimic, era în premergător și trăgea de globuri, iar eu aveam senzația că totul este inutil. Urma să aflu că nu era chiar așa. Maia are amintiri despre acele perioade. Pentru noi, Crăciunul nu este despre mâncare, pentru că eu gătesc puțin și, în general, preparatele care ne plac amândurora. Nu este nici despre impodobitul bradului. Noi ne concentrăm pe eveniment în sine, pe nașterea Sfântului Prooroc. Uităm esența și mi se pare cumplit că ne concentrăm pe mâncăruri și podoabe. Nu mi-am făcut încă planuri, dar cu siguranță vom simți cum se cuvine Sărbătorile„, a mărturisit Teo Trandafir pentru Unica.ro.