Practica purtării icoanei înaintea sărbătorilor simbolizează vestirea unei bucurii divine, fie că este vorba despre Nașterea Domnului, când întreaga creație se pregătește pentru întruparea Fiului lui Dumnezeu, fie despre Botezul Mântuitorului, când apele sunt sfințite și natura se înnoiește.
Din punct de vedere liturgic, această tradiție reprezintă o slujbă desfășurată în afara perimetrului bisericii, având loc pe străzi, în curți, la ferestre și uși. Așa cum crainicul din vechime vestea un eveniment, preotul anunță vestea cea mare: Dumnezeu devine om, păstrându-și divinitatea! Acest moment unic din istoria mântuirii merită o asemenea proclamare solemnă.
Tradiția purtării icoanei înainte de Crăciun
Practicarea purtării icoanei pentru a vesti Nașterea Domnului este o tradiție veche, datând din primele secole ale creștinismului, când Nașterea Domnului și Botezul erau celebrate împreună pe 6 ianuarie. Aceasta era cunoscută ca sărbătoarea Epifaniei sau Arătarea Domnului. Abia în anul 379 sărbătorile au fost separate, Crăciunul fiind stabilit pe 25 decembrie, și de atunci obiceiul purtării icoanei a rămas bine cunoscut.
Purtarea icoanei înaintea Crăciunului constituie o frumoasă slujbă misionară, menită să anunțe iubirea lui Dumnezeu față de oameni, manifestată prin Întruparea Sa „pentru noi și pentru mântuirea noastră”. Vizita preotului devine astfel o datorie, un strigăt de bucurie imposibil de reținut.
Fiecare preot vestește Nașterea Domnului în propria parohie
În funcție de dimensiunea parohiei, preotul poate începe purtarea icoanei mai devreme sau mai târziu. În sate, această vestire are loc de obicei în ajunul Crăciunului sau cu câteva zile înainte, iar în orașe, unde parohiile sunt mai mari, preoții pot începe cu mai mult timp în avans.
Îmbrăcat doar în epitrahil, un veșmânt liturgic, preotul ține icoana Nașterii Mântuitorului. Împreună cu un dascăl, cântă Troparul Nașterii Domnului și oferă icoana celor prezenți pentru a fi sărutată. Bucuria Nașterii Domnului devine astfel prezentă chiar înainte de sărbătoarea propriu-zisă.
Credincioșii se bucură de vizita preotului cu icoana
Preotul aduce icoana sfântă în fiecare casă, binecuvântând atât persoanele, cât și pregătirile pentru marele eveniment. Membrii familiei participă cu grijă la pregătiri, iar preotul bate la ușă purtând icoana Nașterii Domnului. Credincioșii simt o bucurie sfântă care anunță apropierea Crăciunului.
În satele tradiționale, după Troparul Nașterii, preotul binecuvântează alimentele puse cu grijă pe masă, lângă icoane. După binecuvântare, acestea sunt oferite ca milostenie pentru sufletele celor adormiți, astfel încât și aceștia să se bucure de vestea Nașterii Domnului. Se pregătesc colăcei, grâu, prune uscate, sarmale de post, mere și nuci.
Există însă și credincioși care nu participă la această bucurie, unii chiar refuzând vizita preotului.
„Vine prea târziu sau prea devreme. Ne deranjează.”
Un suflet nostalgic după copilărie mărturisește: „Ce păcat că sunt tot mai puțini oameni care ies din casă să vadă ‘unde a ajuns părintele,’ așa cum făceau părinții și vecinii mei. Mi-aș dori să-l mai aud pe tata spunând: ‘E pe la nea Ion,’ adică la cinci case distanță de noi.”
