Lumea teatrului este în doliu după dispariția subită a actorului Julien Arnold, care a murit la vârsta de 60 de ani, în timp ce interpreta un rol într-o reprezentație a piesei A Christmas Carol, chiar pe scenă, la teatrul unde era angajat.
Tragedia s-a petrecut duminică seara, în cadrul Teatrului Citadel din Edmonton, Canada, în momentul în care Arnold juca rolurile Marley, Mr. Fezziwig și Banjo. La aproximativ ora 20:00, actorul a început să se simtă rău, iar colegii săi au solicitat ajutor medical de urgență. Echipele de salvare au ajuns rapid la fața locului, însă, din păcate, nu au reușit să îl salveze. Medicii au depus eforturi intense pentru a-l resuscita, dar în final au fost nevoiți să constate decesul acestuia.
Teatrul Citadel a anunțat vestea tragică printr-un comunicat oficial, în care nu a fost precizată cauza morții. „Cu inimile pline de durere, împărtășim vestea pierderii fulgerătoare a lui Julien Arnold, un actor îndrăgit și un prieten drag al Teatrului Citadel. Julien era un membru valoros al comunității teatrale din Edmonton, un artist talentat a cărui carismă și dedicare au adus lumină pe scena noastră, inclusiv în producția A Christmas Carol”, se arată în mesajul transmis de reprezentanții teatrului.
Colectivul artistic și prietenii actorului au subliniat că această pierdere reprezintă o lovitură profundă pentru familia, prietenii, colegii săi și întreaga comunitate din Edmonton, care l-au admirat și respectat mult. „Prezența lui aducea bucurie, profunzime și căldură fiecărui rol pe care îl interpreta. Contribuțiile sale artistice și generozitatea sa vor fi adânc regretate. În memoria sa, reprezentațiile acestui sezon din A Christmas Carol vor fi dedicate lui Julien Arnold”, au adăugat aceștia.
Teatrul Citadel a cerut, de asemenea, respectarea intimității familiei îndurerate în aceste momente dificile, mulțumind tuturor celor care le-au transmis gânduri bune și sprijin.