• Home
  • Monden
  • Durere de neimaginat! Tatăl fetiței de 2 ani a făcut un GEST SFÂȘIETOR chiar înainte de înmormântare… Oricine ar plânge văzând asta

Durere de neimaginat! Tatăl fetiței de 2 ani a făcut un GEST SFÂȘIETOR chiar înainte de înmormântare… Oricine ar plânge văzând asta

Tatal fetitei de 2 ani si gestul care frange inima oricui 768x481 1

Câmpulung Muscel este în doliu sâmbătă, 15 noiembrie, ziua în care este condusă pe ultimul drum Sara, fetița în vârstă de doi ani al cărei trup neînsuflețit a fost adus acasă pentru funeralii. Slujba de înmormântare are loc în orașul natal al familiei.

În contextul tragediei, tatăl fetiței a publicat un mesaj pe rețelele de socializare, postând o fotografie alb-negru cu Sara, însoțită de un text care a generat un val de compasiune din partea publicului.

Fetița de doi ani a decedat joi seara, într-o clinică stomatologică din București. Moartea a survenit după ce i-ar fi fost administrată o anestezie intravenoasă în vederea unei intervenții dentare.

Conform primelor informații, copilul a intrat în stop cardio-respirator la scurt timp după sedare. Manevrele de resuscitare au fost efectuate de trei ori în cabinetul medical, iar un echipaj SMURD a intervenit pentru a acorda sprijin. Cu toate acestea, viața fetiței nu a mai putut fi salvată.

Tatăl a declarat că părinților nu li s-a permis să intre în cabinet alături de copil și că ar fi fost înștiințați despre producerea stopului cardio-respirator abia după o oră.

Autoritățile au demarat o anchetă în acest caz. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.