Spondiloza reprezintă o afecțiune degenerativă a coloanei vertebrale, caracterizată prin rigidizarea sau fixarea anumitor segmente osoase, ca urmare a unor modificări patologice ale discurilor intervertebrale și formării pintenilor osoși. Această condiție afectează frecvent coloana lombară și cervicală și se manifestă prin dureri locale, compresii nervoase și, în unele cazuri, simptome neurologice.
Definiție și localizare
Termenul „spondiloză” desemnează procesul degenerativ la nivelul coloanei vertebrale, implicând modificări precum osteoartrita și deteriorarea discurilor intervertebrale. Deși poate afecta orice segment al coloanei, cele mai frecvente forme sunt spondiloza lombară și cervicală. Spondiloza toracică, de regulă, nu generează simptome semnificative. În plus, spondiloza lombosacrală se referă la afectarea atât a regiunii lombare, cât și a sacrale.
Diferite afecțiuni asociate
Există termeni medicali similari care sunt adesea confundați cu spondiloza, dar care au caracteristici diferite:
- Spondilita – inflamația unuia sau mai multor vertebre, cum este cazul spondilitei anchilozante, o afecțiune inflamatorie distinctă de spondiloză, care este degenerativă.
- Spondiloliza – fisurarea sau ruptura arcului vertebral, ce poate duce la instabilitate vertebrală și ulterior la spondilolistezis.
- Spondilolistezis – deplasarea anterioară sau posterioară a unei vertebre lombare sau sacrale, rezultând într-un aliniament anormal al coloanei.
- Spondiloza deformantă – formarea osteofitelor, respectiv a pintenilor osoși în jurul discurilor degenerative.
- Stenoza spinală – îngustarea canalului spinal, care poate provoca compresie asupra măduvei spinării și nervilor, generând durere, amorțeală și furnicături.
Cauze și factori de risc
Spondiloza este strâns legată de procesul natural de îmbătrânire. Uzura oaselor și ligamentelor coloanei vertebrale, alături de formarea de osteofite, contribuie la deteriorarea discurilor intervertebrale. Acestea pot deveni herniate sau umflate, agravând starea. Deși frecvent întâlnită, spondiloza este adesea diagnosticată la persoanele cu vârste între 20 și 50 de ani.
Manifestări clinice
Numeroase persoane cu modificări radiologice specifice spondilozei nu prezintă simptome. Totuși, în unele cazuri, spondiloza poate provoca dureri de spate și gât, cauzate de compresia nervilor. Aceasta apare din cauza discurilor bombate sau a pintenilor osoși care îngustează spațiile prin care nervii părăsesc canalul spinal.
Hernia de disc poate accentua inflamația locală, iar în cazuri mai severe, poate produce dureri cronice, spasme musculare și sensibilitate, localizate în zona afectată. Durerea poate deveni constantă dacă un nerv este ciupit, iar în cazul compresiei nervoase la nivel lombar, durerea se poate iradia pe membrul inferior, fenomen cunoscut sub denumirea de sciatică.
Durerile provocate de bombarea discurilor se agravează în poziții statice prelungite (în picioare sau pe scaun) și la aplecări, ameliorându-se în timpul mersului sau prin schimbarea poziției. În schimb, durerile cauzate de osteoartrita articulațiilor fațetelor vertebrale se intensifică în mers și poziția șezut, fiind diminuate la aplecarea înainte.
Amorțelile și furnicăturile indică blocaje nervoase, iar leziunile severe pot conduce la slăbiciune musculară. În situații mai grave, hernia poate comprima măduva spinării, generând mielopatie cu simptome neurologice extinse, cum ar fi amorțeală, furnicături și slăbiciune la nivelul membrelor superioare sau inferioare.
Tratament și recuperare
Tratamentul spondilozei se bazează în principal pe fizioterapie, care contribuie la reducerea durerii, ameliorarea redoarelor și stabilizarea procesului degenerativ. Fizioterapia ajută la tonifierea musculaturii paravertebrale și la creșterea mobilității coloanei cervicale, diminuând astfel frecvența durerilor de cap și migrenelor asociate.
Protocolul terapeutic poate include:
- Laserterapia – cu efect antialgic, antiinflamator și de relaxare musculară.
- Terapia cu curenți diadinamici – pentru decontracturare, vasodilatație și reducerea inflamației.
- Ultrasunetele – care încălzesc, stimulează sistemul nervos și au efect antiinflamator și fibrinolitic.
- Curenții interferențiali – ce stimulează troficitatea și motoric nervoasă, având și efect miorelaxant.
De regulă, se recomandă cure de fizioterapie cu 8-10 ședințe consecutive, de două ori pe an, preferabil în regim de internare, în special în sezonul rece, pentru evitarea expunerii la variații mari de temperatură după tratament.
Complementar, masajul terapeutic, fie manual, fie cu aparatură specializată, ajută la relaxarea musculaturii, combaterea contracturilor dureroase, stimularea circulației și redobândirea mobilității articulare. După masaj, se pot efectua exerciții de kinetoterapie, ce contribuie la încălzirea și mobilizarea musculaturii și a articulațiilor.
Exercițiile fizice și alte recomandări
Mișcarea este esențială pentru activarea circulației la nivelul discurilor intervertebrale, rehidratarea acestora, reducerea durerii și menținerea forței musculare. Exercițiile trebuie realizate sub supravegherea unui kinetoterapeut și pot include mișcări lente și controlate, adaptate fiecărui pacient în parte.
Printre acestea se numără ridicările și aplecările ușoare ale capului, brațelor și trunchiului, efectuarea rotațiilor și întinderilor în diferite poziții, cu protejarea articulațiilor și evitarea suprasolicitării. Personalizarea exercițiilor este importantă, în funcție de gradul de afectare vertebrală și prezența osteofitelor.
Pe lângă fizioterapie și kinetoterapie, se pot recomanda metode complementare precum acupunctura, presopunctura și un regim alimentar echilibrat, menținerea unei greutăți corporale optime, precum și o hidratare corespunzătoare.
