Gabriela Cristea a reacționat în urma unui val de comentarii negative primite pe internet, după ce a descris dificultățile pe care le întâmpină în traficul din Capitală atunci când își duce copiii la școală.
Vedeta a relatat într-o postare anterioară că a parcurs cu mașina o distanță de 15 kilometri în aproximativ o oră și 20 de minute, la ora 7:00 dimineața. În replică, unii internauți au criticat-o, sugerându-i soluții alternative pe care aceasta le consideră nerealiste.
„Uneori sunt șocată de răutatea oamenilor… Comentariile pe care unii le-au făcut sunt efectiv de noaptea minții; să-mi spui că ar trebui să duc copiii pe jos în fiecare zi cu ghiozdanele în spinare 15 km..e clar ca nu aveți noțiuni despre timp și distanță”, a scris Gabriela Cristea pe rețelele sociale.
Prezentatoarea a explicat și de ce transportul în comun nu este o opțiune viabilă, menționând că ar trebui să schimbe două autobuze și să meargă pe jos aproximativ un kilometru între stații, ceea ce ar prelungi considerabil durata drumului.
Motivul pentru care a ales o unitate de învățământ mai îndepărtată este legat de calitatea educației. Ea a precizat că școala fiicelor sale oferă predare intensivă în limba engleză, spre deosebire de cea mai apropiată de domiciliu, aflată la 6 km, unde se predă o singură oră de engleză săptămânal.
Cristea a răspuns ironic și celor care i-au sugerat să se mute mai aproape de școală: „Bine, mi-a mai spus cineva că ar trebui să mă mut mai aproape de casă, că doar banii la mine cresc în copac și îmi permit să-mi cumpăr o casă pentru fiecare nevoie a mea”.
În finalul mesajului său, vedeta le-a transmis un mesaj direct celor care îi critică deciziile: „Concluzia mea e simplă: cred că înainte să mă judecați pentru alegerile pe care le fac, ar trebui să stați măcar 5 minute în papucii mei”.
Gabriela Cristea este căsătorită de 10 ani cu artistul Tavi Clonda, împreună cu care are două fete, Victoria, în vârstă de 8 ani, și Iris, de 6 ani și jumătate.
Recent, în cadrul unei emisiuni televizate, fosta prezentatoare a emisiunii „Mireasa – Capriciile iubirii” de la Antena Stars a recunoscut că îi este dor de televiziune, dar a adăugat că nu și-ar mai dori un program foarte strict, care să o țină departe de familie.