La Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, o femeie în vârstă din satul Fântânele, județul Iași, a fost abandonată de propriii copii după ce aceștia au promis că se vor întoarce să o ia acasă. Aurica Bunduc a fost adusă la spital pentru tratament, însă, după încheierea internării, niciun membru al familiei nu a mai revenit să o ia, iar în prezent ea rămâne singură într-un salon, în ciuda eforturilor personalului medical.
Aurica Bunduc a fost adusă la spital de copiii săi, care i-au promis că vor reveni a doua zi să o ia acasă. „Au zis că vin a doua zi. M-au lăsat și… s-au dus. De atunci, nimeni…”, spune femeia cu voce tremurândă și lacrimi în ochi. Deși tratamentele medicale s-au încheiat de săptămâni bune, niciun apel sau vizită nu a venit din partea familiei sale.
Aurica a crescut o familie, a muncit o viață întreagă și a oferit sprijin celor dragi, însă acum, în pragul bătrâneții, se simte uitată și abandonată. Cu toate acestea, femeia încearcă să înțeleagă situația copiilor săi: „Poate-s ocupați… poate au și ei griji…”, mărturisește ea cu resemnare.
Medicul de gardă de la Spitalul Sfântul Spiridon remarcă că astfel de cazuri devin tot mai frecvente în unitățile medicale din țară. „Nu mai e nevoie de spitalizare. Dar nu are unde merge. Nimeni nu o caută. Nu răspunde nimeni la telefon. Este abandon pur.” Personalul medical încearcă să ofere pacienților un minim de confort, dar lipsa familiei este greu de suplinit.
Asistentele și infirmierele recunosc limitele sistemului, subliniind că spitalele nu sunt pregătite să devină azile sociale, iar numărul persoanelor vârstnice uitate de familie crește alarmant. Întrebarea care persistă este cine răspunde pentru soarta acestor persoane vulnerabile.
Cazul Auricai Bunduc nu este izolat. În fiecare săptămână, spitalele, gările și azilurile găzduiesc bătrâni uitați de propriii copii, o generație care a construit prezentul, dar este acum marginalizată. Graba și lipsa empatiei par să devină norme sociale, iar tot mai mulți părinți își trăiesc bătrânețea în singurătate, așteptând vizite care nu mai vin.
„Nu-i urăsc. Mi-e doar dor de ei”, spune Aurica, fără să ceară nimic în afară de prezența copiilor săi și de confirmarea că nu a fost uitată definitiv.
Abandonul bătrânilor în spitale este o realitate dureroasă care nu trebuie ignorată. Aceasta nu este o simplă știre de moment, ci un strigăt mut al celor care au iubit și au sacrificat, dar care acum se confruntă cu singurătatea. Oricât de ocupați am fi, nimic nu înlocuiește zâmbetul unei mame sau o îmbrățișare sinceră.
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]