La aproximativ 20 de kilometri de oraşul Buzău, pe marginea drumului spre localitatea Smeeni, în zona Bărăganului, se află o biserică în jurul căreia, până nu demult, se adunau mii de pelerini în căutarea vindecării miraculoase. Izvorul Tămăduirii de la Smeeni, cunoscut pentru apa sa cu presupuse proprietăţi tămăduitoare, a fost recunoscut încă din perioada interbelică, dar a fost restricţionat atât de autorităţile acelei vremi, cât şi de regimul comunist. După Revoluţia din 1989, fenomenul a fost redescoperit, însă pentru o perioadă scurtă de timp.
Tradiție și credință în Bărăgan
În fiecare an, în prima vineri după Paște, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, sute de credincioşi din zona Bărăganului buzoian se adună în jurul bisericii situate lângă Fântâna Tămăduirii din Smeeni. Aici are loc slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub denumirea de Aghiasma mică.
Majoritatea participanţilor sunt persoane vârstnice, care vin înarmaţi cu sticle şi bidoane din plastic pentru a lua acasă apa sfinţită, despre care cred că are puterea de a vindeca diverse afecţiuni. „Ne rugăm pentru sănătate şi pentru binele casei. În fiecare an venim şi mereu ne-am simţit bine. Aici este izvorul sfânt care aduce sănătate. Au fost oameni chiori care se vindecau. Şi eu sunt bolnav şi de aceea vin. Dacă e credinţă te vindeci”, a declarat un bătrân din zonă.
Istoria izvorului tămăduitor
Acest bătrân face parte dintre cei care frecventau izvorul vindecător încă de acum peste două decenii, când mii de oameni se înghesuiau să prindă o picătură din apa considerată miraculoasă. În anii ’90, vestea despre puterile vindecătoare ale apei de la Smeeni s-a răspândit în întreaga ţară, iar locul a devenit un important punct de pelerinaj. Cu banii strânşi din donaţiile credincioşilor, a fost construită o biserică şi amenajat un loc de popas în imediata apropiere a izvorului.
Bătrânii satului povestesc că, cu zeci de ani în urmă, exista doar un loc împrejmuit în jurul unui tub de fântână, iar apa acestuia era recunoscută pentru capacitatea sa de a vindeca afecţiuni grave. Presa naţională relata încă din 1926 că izvorul poate vindeca orice boală.
Legenda izvorului
Legenda spune că un tânăr orb, care se îndrepta împreună cu tatăl său spre oraş, şi-a recăpătat vederea după ce s-a oprit la acest izvor şi s-a spălat pe faţă cu apa sa. El a afirmat că poate vedea lumina zilei, iar de aici a început să circule vestea despre puterile miraculoase ale izvorului de la Smeeni.
În scurt timp, această ştire a ajuns în toate colţurile ţării, transformând localitatea într-un important loc de pelerinaj pentru bolnavi şi pentru cei care sperau în puterea vindecătoare a apei.
Fenomenul şi impactul social
Fenomenul a crescut rapid, iar mulţi pelerini credeau că şi noroiul din balta de lângă izvor are proprietăţi tămăduitoare. Unii se ungeau cu mâl sau chiar dormeau în noroi, sperând la o vindecare mai rapidă. Localnicii au dezvoltat afaceri mici, comercializând „licoarea miraculoasă”, uneori la preţuri mai mari decât o sticlă de vin celebră a epocii.
Marcela Ghiulbenghian, preşedintele Fundaţiei Tezaurul Sacru al Religiilor, a cules şi publicat mărturii ale unor oameni convinşi de puterea apei de la Smeeni. Printre acestea, Manolache Hornet povestea că fratele său a reuşit să renunţe o perioadă la ochelari după ce s-a spălat cu apa izvorului. Tot el îşi amintea de pelerinajele dinainte de război şi de slujbele făcute la fântână, inclusiv o rugă de ploaie din 1936, care a fost urmată de o ploaie torenţială.
Reacţia autorităţilor şi perioada comunistă
Din cauza riscului de izbucnire a unor epidemii, autorităţile interbelice au fost nevoite să închidă zona după doar câteva luni de la începutul fenomenului. Presa vremii caracteriza fântâna drept „o pepinieră a bolilor contagioase”.
Într-un articol publicat în 1927, gazeta „Vocea Buzăului” descria fântâna ca pe un caz izolat ce evidenţia misticismul arhaic, iar efectele de autosugestie erau suficiente pentru ca şi cei mai sceptici specialişti să recunoască enigmele locului. Totuşi, controalele au contestat efectele miraculoase ale apei.
În perioada comunistă, izvorul a fost ignorat oficial, iar accesul la acesta restricţionat, dar memoria colectivă a păstrat imaginea sutelor de pelerini care vizitau locul în căutarea vindecării.
Redescoperirea după Revoluţie
După 1989, localnicii au ridicat o biserică pe locul izvorului şi au amenajat o cişmea unde curge apa considerată binefăcătoare. Protopopul Ioan Dumitran, preşedintele Fundaţiei „Izvorul Tămăduirii din Smeeni”, a declarat pentru Adevărul că tradiţia acestui izvor datează încă de la 1860, iar autorităţile au încercat să suprime aceste credinţe pentru a combate misticismul.
Odată cu revenirea libertăţii religioase, locul a redevenit un punct de atracţie pentru pelerini, în special pentru cei cu probleme de vedere. Totuşi, s-au înregistrat şi cazuri în care aplicarea nămolului sau a apei pe răni a dus la infecţii, necesitând intervenţii medicale.
O poveste ilustrativă
Într-o dimineaţă de început de martie, o femeie sărmană din sat, Anisoara Tudose, a avut un vis în care Maica Domnului îi indica că vindecarea sa va veni în a treia săptămână prin apa din fântâna Domnului. Încurajată de acest vis, femeia a început să meargă la izvorul uitat, iar alături de alţi bătrâni din sat au format un comitet responsabil cu întreţinerea şi curăţarea fântânii, care deja atrăgea atenţia la nivel naţional.
O altă mărturie remarcabilă este cea a unei bătrâne din Gherăseni, care, orbă de ani de zile, a recăpătat vederea după ce a fost adusă la izvor şi a participat la mai multe slujbe. Ea a murit aproape de 90 de ani, având darul văzului în ultimele decenii de viaţă.
Mărturii din trecut
Teodor C. Radu, cântăreţ la parohia din Smeeni, povestea că în 1924, fiind copil bolnav de vărsături, mama sa l-a dus la fântână, iar după ce a fost spălat cu apa încălzită, s-a vindecat complet, fără să păstreze urme ale bolii.
De asemenea, în 1944, la Budapesta, un ungur a căutat informaţii despre fântâna miraculoasă de la Smeeni, după ce tatăl său paralizat a urmat un tratament acolo şi a plecat complet sănătos.
Închideri şi controale recente
În toamna anului 1990, autorităţile locale au decis din nou izolarea izvorului, după ce analizele au arătat că apa nu conţine substanţe speciale, deşi era curată şi rece, provenind dintr-un izvor subteran al râului Călmăţui. Medicul Mariana Barna, fost director zonal al Spitalului din Smeeni, a explicat pentru o publicaţie locală că unele vindecări ar fi putut fi rezultate ale autosugestiei.
În 1991, în apropierea bisericii ridicate cu ajutorul donaţiilor credincioşilor, a fost amenajată o cişmea modernă şi o fântână pentru a controla calitatea apei. De atunci, interesul pentru izvor a scăzut considerabil, iar biserica atrage în principal credincioşi cu ocazia sărbătorii Izvorul Tămăduirii.
