• Home
  • Breaking News
  • Legenda handbalului românesc, Cornel Oţelea, s-a stins din viaţă. O carieră impresionantă în slujba sportului

Legenda handbalului românesc, Cornel Oţelea, s-a stins din viaţă. O carieră impresionantă în slujba sportului

Legenda handbalului romanesc Cornel Otelea s a stins din viata

Cornel Oţelea a jucat un rol cheie în succesele echipei naţionale la turneele finale din Dortmund 1961, Praga 1964 şi Paris 1970. Palmaresul său include şi două medalii mondiale: argint în Austria 1959 şi bronz în Suedia 1967. În cei 92 de meciuri jucate pentru naţionala României, Oţelea a înscris 147 de goluri, potrivit Agerpres.

Pe lângă performanţele din naţională, Cornel Oţelea a câştigat Cupa Campionilor Europeni atât ca jucător, în 1968, cât şi ca antrenor, în 1977. La nivel naţional, are 15 titluri de campion cu Steaua Bucureşti: 5 ca sportiv şi 10 ca antrenor.

Sub conducerea sa, echipa naţională masculină de handbal a obţinut ultima medalie mondială a României, bronzul din 1990.

Între 1983-1984 şi 1991-1997, Cornel Oţelea a fost comandantul clubului Steaua Bucureşti, devenind totodată primul handbalist român avansat la gradul de general.

Federaţia Română de Handbal a transmis condoleanţe familiei, exprimându-şi recunoştinţa pentru contribuţia uriaşă a lui Cornel Oţelea la dezvoltarea acestui sport în România.

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a transmis, de asemenea, condoleanţe, amintind că Oţelea a fost timp de 11 ani preşedinte al Comisiei Tehnice Olimpice.