Într-o seară marcată de o tragedie devastatoare la o stație de GPL din Crevedia, la doar câțiva pași de București, un grup de nuntași a atras atenția prin lipsa lor flagrantă de empatie. În timp ce peste 40 de persoane, inclusiv 26 de pompieri, au fost rănite în explozie, petrecăreții și-au continuat festivitățile fără să își întrerupă nici măcar pentru o clipă sărbătoarea.
Explozia a avut loc în apropierea unui restaurant unde se desfășura o nuntă. În ciuda gravității situației și a faptului că explozia a dus la întreruperea curentului electric în zonă, principalul interes al nuntașilor a fost să repornească generatorul pentru a nu întrerupe petrecerea.
„Undeva pe la ora 6 și jumătate am văzut un fum negru. Eram în curte, nu am auzit nicio bubuitură. La 8 și jumătate am auzit bubuitura, eram la restaurant, făceam primirea invitaților. Am auzit o bubuitură, am crezut că s-a dărâmat restaurantul”, a declarat una dintre invitate, într-un ton care a părut ironic pentru mulți.
Nici după cea de-a doua explozie, nuntașii nu au arătat vreun semn de compasiune sau de dorință de a ajuta. Nu a existat nicio intenție de a opri muzica sau de a întrerupe petrecerea, chiar și pentru câteva secunde, din respect pentru tragedia care se desfășura la câțiva pași de ei.
În contextul acestei tragedii, a fost activat planul civil european, iar două dintre victime vor fi transportate în această seară la un spital din Bruxelles. În timp ce autoritățile se mobilizează pentru a gestiona situația de criză, incidentul cu nuntașii ridică întrebări serioase despre nivelul de empatie și responsabilitate socială în comunitate.