Putem spune cu adevărat, noi, românii: „Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de-ajuns spre lauda minunilor Tale”. Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi salvat de multe ori de-a lungul istoriei din mâinile duşmanilor, ne-am fi stins ca neam şi Biserică Ortodoxă.
Cine nu știe despre marile lupte purtate de conducătorii noștri cu turcii și tătarii? De multe ori au învins, ca prin minune, cu ajutorul lui Dumnezeu.
O mare minune din timpul Primului Război Mondial mi-a fost povestită prima dată de tatăl meu, cu lacrimi în ochi, când eram copil. Am auzit-o și de la părintele Nicodim Măndiță, care a luat parte la război. A treia persoană care mi-a relatat această minune a fost părintele arhimandrit Ilie Cleopa, de la mănăstirea Sihăstria. Deși nu a participat la război, a auzit povestea de la tatăl său.
Când germanii aproape cuceriseră toată țara, rămânând doar cinci județe neocupate, toți trăiau o mare durere sub ocupație străină. Chiar și în armată, printre soldați, descurajarea era mare. În toate bisericile din țară se țineau slujbe de priveghere. Lacrimile curgeau pe fețele tuturor, iar Arhiereii au cerut post aspru de la credincioși, cu excepția bolnavilor, femeilor lăuze și copiilor mici.
Într-o dimineață binecuvântată, comandantul suprem al armatei germane a spus: „Astăzi vom servi cafeaua în Iași”. Însă Dumnezeu, care stă împotriva celor mândri, a intervenit. Armata germană a atacat la Mărășești, fiind aproape să scoată soldații români de pe poziție. În acel moment, Sfântul Nicolae a apărut deasupra frontului, înconjurat de un nor luminos, cu un omofor în mâini. Din acel moment, toate proiectilele trase de germani s-au întors împotriva lor.
Germanii, văzând această minune, s-au umplut de groază și au fugit. Soldații români, cuprinși de evlavie, au tras alarma și i-au trezit pe colegii lor, care s-au întors în luptă, alungându-i pe invadatori.
Acestea sunt isprăvile credinței noastre, care ne-a salvat în momentele cele mai grele. Suntem datori să mulțumim mereu lui Dumnezeu pentru toate.
