Rusaliile, sărbătoare cu o bogată încărcătură tradițională și religioasă, sunt celebrate anual în a cincizecea zi după Paști, marcând Pogorârea Sfântului Duh asupra apostolilor lui Iisus. Această zi este însoțită de numeroase obiceiuri populare și credințe legate de protecția împotriva spiritelor rele, tradiții care se păstrează și astăzi în multe zone din România.
Sărbătoarea Rusaliilor, considerată aproape la fel de importantă precum Paștele și Crăciunul, este precedată de o săptămână dedicată cinstirii morților și alungării spiritelor malefice, care, conform credințelor populare, amenințau recoltele și sănătatea animalelor. Printre aceste spirite se regăsesc Rusaliile sau ielele, entități mitice feminine ce apar noaptea înainte de răsăritul cocoșilor. Ion Ghinoiu le descrie ca fiind văzute plutind și fâlfâind prin aer, însoțite uneori de lăutari, cântând în cor și întinzând mese pe iarbă.
Se credea că cei care priveau sau ascultau cântecele ielelor riscau să rămână fără grai sau să sufere paralizii la mijloc, mână sau picior. În zilele Rusaliilor, oamenii evitau orice muncă în gospodărie sau pe câmp și purtau pelin sau usturoi la brâu, iar urcarea pe dealuri era interzisă în multe regiuni, pentru a nu fi „pocniți” de spirite.
Originea și simbolistica Rusaliilor
Numele lunii iunie, în care se sărbătoresc Rusaliile, provine din calendarul roman, unde era dedicată zeiței Iuno, protectoarea femeilor măritate. Popular, această lună este numită „Cireșar”, pentru că atunci se coc primele fructe de vară. Iunie este o perioadă cu vreme imprevizibilă, în care vijeliile și grindina pot afecta culturile. În acest an, în câteva zile se succed sărbători importante precum Rusaliile (20 și 21 iunie), solstițiul de vară (21 iunie) și Sânzienele (24 iunie).
Rusaliile, cunoscute și sub alte denumiri regionale precum Șoimanele, Măiestrele, Cele Sfinte sau Zânele, sunt văzute ca fecioare îmbrăcate în alb, care umblă în cete de 3, 5, 7 sau 9. Miturile locale spun că acestea locuiesc în păduri dese sau se plimbă pe câmpii și pe ape mari. Ion Ghinoiu le descrie ca spirite rebele ale morților care, după Joimari (joia din săptămâna Paștelui), refuză să se întoarcă în morminte și populează peisajul mitic al verii, spre deosebire de strigoi, care apar iarna și provoacă necazuri.
Conform credințelor populare, ielele pedepsesc pe cei care le deranjează sau nu le respectă zilele, iar protecția împotriva lor se face prin purtarea usturoiului și pelinului, sau prin evitarea anumitor locuri și activități, cum ar fi dormit sub cerul liber ori mersul la fântână noaptea.
Cultul morților și ritualurile Rusaliilor
Rusaliile sunt însoțite de ritualuri specifice cultului morților, deoarece, potrivit mentalității tradiționale românești, lumea celor vii și cea a morților comunică încă de la Joimari. După sărbătoarea Rusaliilor, porțile Raiului și ale Iadului se închid, iar sufletele trebuie împăcate cu ofrande și călăuzite spre odihna veșnică. În unele zone, aceasta se realizează prin punerea de flori pe morminte sau prin pomeni cu mâncare.
Sâmbăta dinaintea Rusaliilor este cunoscută drept Moșii de vară (sau Moșii de Oale, Moșii de Cireșe), o zi dedicată cultului morților, când se oferă preparate specifice, menite să stimuleze belșugul și să cinstească sufletele celor plecați.
Superstiții populare legate de Rusalii
Gh. F. Ciaușanu, în lucrarea sa „Superstițiile Poporului Român”, consemnează câteva credințe vechi legate de Rusalii:
- Este interzis să urci pe vârfurile dealurilor, deoarece ielele „te pocesc”.
- Nu se lucrează în casă sau pe câmp în aceste zile, pentru că Rusaliile sunt sfinte și pot pedepsi cu nebunie.
- Cei care privesc sau ascultă cântecele ielelor pot rămâne fără grai sau pot suferi paralizii.
- Usturoiul și pelinul, purtate la brâu sau la ureche, protejează împotriva lor, iar uneori oamenii se frecau cu usturoi pe frunte sau barbă.
Paralela cu credințele slave și lupta cu Călușarii
În tradiția slavă, „vila” sunt zâne sau spirite ale pădurii, privite adesea ca entități pozitive, cărora li se aduc ofrande, precum cununi de spice. Rusalka, un spirit al apelor dulci, poate fi benefic sau periculos pentru oameni, fiind înfățișat uneori ca o sirenă. Reprezentarea sa ca spirit necurat apare abia în secolul XIX. Rusalka este și tema unei opere celebre a compozitorului ceh Antonín Dvořák.
În folklore-ul românesc, Rusaliile sau ielele sunt adversarele invizibile ale Călușarilor, a căror luptă este simbolizată prin „Jocul Călușarilor”. Aceasta este o formă ritualică de dans în care Călușarii, prin gesturi, strigături și zgomote puternice, alungă spiritele Rusaliilor, protejând astfel oamenii de influențele lor malefice.
Semnificațiile religioase ale Rusaliilor
Duminica Cincizecimii, numită și Duminica Mare sau Pogorârea Sfântului Duh, comemorează coborârea Sfântului Duh asupra Sfinților Apostoli, eveniment care a avut loc la 50 de zile după Paști și la 10 zile după Înălțare. Aceasta coincide cu praznicul iudaic al sărbătorii săptămânilor („Șavuot”) și marchează întemeierea Bisericii creștine, când circa 3.000 de oameni au fost convertiți la creștinism după cuvântarea Sfântului Apostol Petru.
Rusaliile se numără printre cele mai vechi sărbători creștine, fiind celebrate încă din vremea Sfinților Apostoli, ca o încreștinare a sărbătorii iudaice corespunzătoare, potrivit crestinortodox.ro.
Ritualurile bisericești de Rusalii
În ziua Rusaliilor, în bisericile ortodoxe sunt binecuvântate ramuri de nuc și tei, simbolizând limbile de foc care s-au pogorât peste ucenici în ziua Cincizecimii. La finalul Sfintei Liturghii, se săvârșește slujba denumită „Vecernia plecării genunchilor”, în care preoții și credincioșii îngenunchează, gest ce exprimă smerenie și rugăciune intensă pentru a fi vrednici de darurile Sfântului Duh.
În cadrul acestei slujbe se citesc șapte rugăciuni de binecuvântare a ramurilor verzi, care apoi sunt împărțite credincioșilor. Ritualul se încheie cu stropirea ramurilor cu aghiasmă mică și rostirea binecuvântării:
„Se binecuvântează ramurile acestea cu harul Preasfântului Duh și prin stropire cu această apă sfințită, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”
Obiceiul binecuvântării ramurilor nu este specific doar Bisericii Ortodoxe din România, ci este practicat și în bisericile din Ierusalim, Constantinopol sau Damasc.
