O descoperire tragică a avut loc sâmbătă după-amiază în Timișoara, unde un tânăr în vârstă de 18 ani a fost găsit decedat în propria locuință chiar de către mama sa.
Evenimentul nefericit s-a petrecut după ce băiatul revenise acasă de la o petrecere de majorat, informează PSNews.ro.
Potrivit relatărilor mamei către anchetatori, elevul s-a întors la domiciliu în jurul orei 6.00, după ce petrecuse în noaptea de vineri spre sâmbătă. La sosire, acesta i-a cerut femeii să îi pregătească o gustare, după care s-a retras în camera lui pentru a se odihni.
Deși mama i-a lăsat mâncarea în cameră, ulterior, când a intrat să îl verifice, a constatat că fiul său nu mai respira și a alertat de urgență autoritățile.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș au confirmat intervenția și au oferit detalii despre circumstanțele în care a fost găsit tânărul:
”La data de 13 decembrie 2025, în jurul orei 16:15, poliţiştii Secţiei 2 Urbane Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că un tânăr a fost găsit decedat în locuinţa de domiciliu din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constat ca este vorba de un tânăr de 18 ani, care a fost găsit decedat de către mama sa. Tânărul nu prezenta urme de violenţe, cadavrul fiind transportat la IML Timişoara pentru efectuarea necropsiei”
Trupul neînsuflețit a fost preluat de medicii legiști, urmând ca autopsia să stabilească cauza exactă a morții, în condițiile în care nu au fost identificate semne de violență pe corp.




















