Delia Budeanu, una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite crainice ale Televiziunii Române înainte de 1990, a murit sâmbătă, 19 octombrie 2024, înconjurată de familie. Personalitate marcantă a televiziunii și om de cultură, Budeanu s-a născut pe 28 mai 1946 și a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București în 1969. Între 1970 și 1998, a fost crainic de televiziune la TVR.
Debutul ei a avut loc în 1970, prezentând emisiuni culturale și concerte simfonice. Zeci de ani, a fost o prezență constantă pe micile ecrane, remarcându-se prin zâmbetul cald cu care își întâmpina publicul. După moartea soțului său, Radu Budeanu, a ieșit din viața publică timp de zece ani, revenind în 2008 cu volumul „Live”, în care a povestit despre cariera sa. Între 2008 și 2012, a realizat emisiuni culturale la Antena 2 și Money Channel, iar în 2024 a publicat cartea „Jurnal. Rațiune și sensibilitate”.
Delia Budeanu a fost, de asemenea, implicată în numeroase proiecte culturale și umanitare. A sprijinit promovarea culturii românești și a fost fondatoarea Fundației Culturale Europa. De-a lungul carierei, a primit numeroase distincții, inclusiv titlul de „Ambasador al Bunăvoinței” acordat de ONU.
Trupul său va fi depus duminică la Mănăstirea Cașin din București, iar înmormântarea va avea loc luni la Mănăstirea Ghighiu.