Pe 6 august, credincioșii ortodocși sărbătoresc Schimbarea la Față a Domnului, o zi cu o semnificație deosebită în calendarul bisericesc, marcată cu cruce roșie. Această sărbătoare este considerată un moment definitoriu pentru vara în curs și coincide cu dezlegarea la pește, fiind prăznuită în timpul Postului Sfintei Marii.
Tradiția populară recomandă ca în această zi să fie rostită o rugăciune specială către Iisus Hristos, care, potrivit credinței, îndeplinește cele mai arzătoare dorințe și aduce alinare sufletească. Rugăciunea trebuie rostită în genunchi, cu o lumânare aprinsă, iar credincioșii sunt îndemnați să aibă credință și speranță în Dumnezeu pentru ca rugămințile lor să se împlinească.
Rugăciunea de Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos
„Doamne Iisuse Hristoase, mă rog Ţie în această zi de mare sărbătoare. Tu, care Te-ai Schimbat la Față în prezența ucenicilor Tăi: Petru, Iacov și Ioan, aleși de Tine să Te însoțească pe Muntele Tabor, și Le-ai arătat lor că slava Ta se poate revărsa ca un mir asupra lumii, care să ne binecuvânteze viața de fiecare zi.
La ceas de mare sărbătoare, Te rog, Doamne Iisuse, Tu care ești cu adevărat Raza Tatălui Tău, trimite asupra mea o rază din strălucitoarea Ta lumină ca ea să mă călăuzească în clipele de supărare, când grijile mă sufocă, când nu mai am spor în munca mea, când dușmanii mă pândeasc sau când boala mă învăluie fără să știu.
Schimbarea Ta la Față să mă ajute și pe mine, păcătosul, să găsesc drumul luminos de care am atâta nevoie, iar sufletul meu împietrit de necazuri să se elibereze de supărare și de spaimă că viața mea va fi în continuare un coșmar. Ajută-mă, Doamne Hristoase, să mi se împlinească și marea mea dorință… Ajută-mă în acest moment de cumpănă din viața mea și arată-mi drumul care să-mi schimbe cursul vieții, să nu mai am parte de întuneric, de pagubă, de boală și de răzbunarea dușmanilor adunați în jurul meu ca într-o șerpărie.” Amin.


















