Pe 26 iunie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul David din Salonic, o figură emblematică a spiritualității monahale, cunoscut pentru viața sa de pustnic și pentru harul vindecător de care a dat dovadă. Această zi marchează onomastica persoanelor botezate cu numele David, un nume cu rădăcini ebraice ce înseamnă „cel iubit” și care are o tradiție îndelungată în cultura creștină românească.
Numele David este legat atât de faimosul rege David al iudeilor, cât și de Sfântul David din Salonic, reprezentant al unei forme aparte de asceză numită dendritism. Acest fenomen presupunea trăirea pustnicilor în copaci, o practică spirituală neobișnuită, dar cu rădăcini adânci în tradiția creștină timpurie.
Monahii care trăiau în copaci
În primele secole ale creștinismului, viața de pustnic a luat forme diverse. Creștinii prigoniți de autoritățile păgâne căutau adăpost în peșteri sau zone pustii, însă unii au optat pentru o viață de asceză în copaci. Acești pustnici dendriți locuiau în scorburile copacilor sau se agățau de crengile groase, feriți de ochii lumii, pentru a-și ispăși păcatele și a se apropia mai mult de Dumnezeu. Termenul „dendrit” provine din grecescul „dendro”, care înseamnă „copac”, iar această practică a fost denumită dendritism.
Zaheu – modelul spiritual al pustnicilor dendriți
Astfel, unii monahi au ales să-și petreacă asceza în copaci pentru a „vedea” mai bine pe Iisus și a se detașa de lume, urmând exemplul lui Zaheu. Sfântul David din Salonic este cel mai cunoscut dintre acești sfinți dendriți și este comemorat anual pe 26 iunie.
Sfântul David din Salonic – viață și har
Potrivit surselor bizantine, Sfântul David a trăit în secolul al VI-lea, în orașul Salonic. Dorind să se apropie cât mai mult de Dumnezeu, a petrecut trei ani ca pustnic într-un migdal (copac) în condiții aspre, îndurând frigul, căldura și greutățile vieții solitare. După această perioadă, un înger i-a poruncit să-și caute o chilie, marcând începutul unei noi etape în viața sa spirituală.
Pentru puritatea sa sufletească, Sfântul David a primit darul de a izgoni duhurile rele și de a vindeca bolnavii. În plus, el a fost numit eparh al Salonicului și a fost trimis la Constantinopol pentru a solicita sprijinul împărătesei Teodora (500–548) în apărarea creștinilor din oraș.
La curtea imperială, Sfântul David a făcut o minune care i-a impresionat pe împărații bizantini, iar împăratul Iustinian a intervenit pentru protejarea creștinilor din Salonic împotriva atacurilor turcilor. Pustnicul a murit în anul 540, iar moaștele sale sunt păstrate în Mănăstirea Sfintei Teodora din Salonic.
