Au ieșit la iveală informații dureroase despre ultimele zile din viața lui Mircea Diaconu. Actorul s-a stins pe patul de spital, după o lungă suferință. Mircea Diaconu a fost internat timp de mai bine de o lună, fiind diagnosticat cu cancer de colon. Alături de el în aceste momente dificile a fost soția sa, Diana Lupescu, care i-a fost sprijin necondiționat.
Mircea Diaconu a avut o carieră impresionantă, atât în lumea teatrului și a filmului, cât și în politică. Fost europarlamentar timp de 5 ani, funcție remunerată cu aproximativ 6.500 de euro lunar, actorul a reușit să strângă o avere considerabilă. De-a lungul vieții, acesta a preferat să investească banii în terenuri și imobile, considerând că astfel își asigură viitorul familiei.
„Da, sunt zgârcit cu mine. Numai cu mine sunt zgârcit, în rest, cu nimeni altcineva. Nu sunt zgârcit, sunt doar atent și nu-mi place să risipesc nimic. Indemnizația de europarlamentar este de 6.300-6.500 de euro. Pe lângă aceasta, există sume pentru birou și diurne pentru muncă”, declara Mircea Diaconu în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” de la Kanal D.
Actorul povestea cu nostalgie despre perioada petrecută la Bruxelles, unde își amenajase un apartament cu terasă, plin de mușcate și mobilat după propriul gust. „Am vrut să mă simt bine. Biscuiții mi-i aduceam și pe aceștia de acasă”, mărturisea el.
Cu toate că a fost o persoană extrem de legată de familie și de originile sale, ultima dorință a actorului nu s-a mai împlinit. Mircea Diaconu își dorea să se întoarcă la casa părintească, locul copilăriei sale, și să fugă de agitația Bucureștiului. Boala necruțătoare l-a împiedicat să își ducă la îndeplinire acest vis.
Înainte de moarte, Mircea Diaconu a lăsat un testament, stabilind clar cui îi revine averea. În ciuda declarațiilor că ar fi fost zgârcit, actorul a avut mereu grijă ca familia lui să nu ducă lipsă de nimic.
„Copiii, familia, amintirile și locurile sunt cele mai importante. Nu țin banii în bancă, nu cred în așa ceva. Îi investesc în terenuri și păduri, lucruri care pot rămâne copiilor și generațiilor viitoare”, spunea Mircea Diaconu.
Astfel, averea strânsă de-a lungul vieții va rămâne soției sale, Diana Lupescu, și celor doi copii, Ana și Victor Diaconu.
Trupul neînsuflețit al marelui actor va fi depus luni la Teatrul Nottara, între orele 12:00 și 16:00, unde cei care l-au îndrăgit își vor putea lua rămas bun. Înmormântarea va avea loc marți, 17 decembrie, la cimitirul din Săftica.