Un bărbat din Pitești, și-a găsit sfârșitul într-un mod cutremurător. Omul ar fi murit spânzurat ca urmare a unui accident banal, potrivit primelor constatări. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca medicul legist să stabilească, pe baza autopsiei, cauza morții.
Un echipaj de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș a intervenit, după ce victima nu a mai putut fi contactată. Când au intrat în locuință, l-au găsit pe proprietar decedat.
Bluza i s-a agățat de clanța ușii
Bărbatul era căzut într-o poziție nefirească. Bluza cu care era îmbrăcat era agățată pe clanța unei uși iar trupul era atârnat. Din nefericire, bluza i s-a transformat în ștreang și din primele evaluări se pare că bărbatul a murit spânzurat. Este posibil ca victima să se fi împiedicat și în cădere i s-a agățat bluza.
Având în vedere că era vorba de o moarte suspectă, la fața locului au fost chemați ofițerii Biroului de Investigații Criminale Pitești. S-a constatat că victima nu avea alte urme de violență în afara șanțului de strangulare. De asemenea ușa era încuiată din interior, fiind clar că omul s-a aflat singur în casă, când a avut loc nenorocirea.
Deși pare să fie vorba de un accident nefericit, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeș pentru autopsia care va stabili cu certitudine cauza decesului.