Un accident rutier mortal a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică pe DN1 E60, între localitățile Cluj și Oradea. Un conducător auto în vârstă de 29 de ani și-a pierdut viața după ce autoturismul său a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autotren.
Evenimentul nefericit s-a produs în afara localității Poieni. Conform datelor oferite de autorități, tragedia a fost semnalată în jurul orei 00:10.
„În data de 14 decembrie a.c., în jurul orei 00.10 a fost înregistrat un accident rutier pe DN1 E60, în afara localității Poieni, soldat cu decesul unei persoane”, a transmis Iulian Țimșa, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, citat de Libertatea.ro.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că tânărul din Poieni, care se deplasa spre Negreni, a pierdut controlul direcției și a intrat pe contrasens. Acolo, mașina sa a lovit un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 50 de ani.
Impactul a declanșat o reacție în lanț, un microbuz de transport persoane fiind implicat ulterior în accident. Vehiculul, care circula pe ruta Oradea – Cluj-Napoca și era condus de un șofer de 37 de ani, a lovit TIR-ul imediat după prima coliziune. În microbuz se mai afla un pasager.
Echipajele de intervenție, inclusiv pompierii de la Detașamentul Huedin cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ, s-au deplasat rapid la fața locului. Din păcate, pentru tânărul de 29 de ani nu s-a mai putut face nimic, acesta fiind declarat decedat.
Celelalte persoane implicate, respectiv șoferul TIR-ului și ocupanții microbuzului, au primit îngrijiri medicale la fața locului, însă nu a fost necesar transportul acestora la spital. Testările cu aparatul etilotest au indicat că șoferii de 50 și 37 de ani nu consumaseră băuturi alcoolice.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii acestui accident dramatic. Acesta nu este singurul eveniment rutier grav petrecut recent în zonă; cu câteva zile în urmă, doi studenți din Maramureș au decedat într-un accident similar în timp ce mergeau spre facultate.




















