Ion Iliescu, primul președinte al României post‑revoluționare, a redactat în martie 1989 o scrisoare radicală adresată Europei Libere, menită să declanșeze debarcarea regimului Nicolae Ceaușescu; mesajul nu a ajuns niciodată la destinație, iar relatarea detaliată a fost oferită de fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, în cartea sa cu Alex Mihai Stoenescu.
În anii 1980, Ion Iliescu a fost considerat o amenințare de către regimul lui Ceaușescu. În 1984 a fost înlăturat de la conducerea Consiliului Național al Apelor, fiind suspectat că inițiază discuții pentru înlăturarea dictatorului. În 1989, în calitate de director al Editurii Tehnice, sub supravegherea Securității, Iliescu a urmărit evoluțiile internaționale privind criticile aduse regimului.
În martie 1989, BBC și Europa Liberă au difuzat „Scrisoarea celor șase”, redactată de fostul demnitar Gheorghe Apostol și semnată de Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu și Silviu Brucan. Încercând să intensifice presiunea asupra lui Ceaușescu, Iliescu a decis să scrie și el o scrisoare mult mai radicală, pe care să o trimită la Europa Liberă.
Virgil Măgureanu relatează în volumul De la regimul comunist la regimul Iliescu. Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu că, la o zi după difuzarea „Scrisorii celor șase”, a primit un telefon de la Iliescu. Cei doi s-au întâlnit pe trotuarul din fața unei frizerii, însoțiți de un ambasador necunoscut, pentru a discuta despre scrisoarea lui Iliescu. Măgureanu i-a prezentat textul și i-a sugerat să redacteze o variantă mai extinsă, considerată de Iliescu prea exaltată și insuficient analitică.
Mai târziu, în aprilie 1989, Iliescu și Măgureanu s-au reîntâlnit în Parcul Circului, pe o bancă a aleii dintre Ștefan cel Mare și Ciupercă. Iliescu i-a înmânat manuscrisul în format A5, pe care Măgureanu l-a pus în buzunar și l-a copiat la mașina de scris. Manuscrisul a fost predat profesorului Ovidiu Trăznea de la Academia de Științe Social‑Politice „Ștefan Gheorghiu”. Trăznea a respins textul, considerându-l nesatisfăcător, și a redactat o versiune proprie la 8 mai 1989.
Conform relatării lui Măgureanu, manuscrisul trebuia să fie trimis printr-un atașat cultural al Ambasadei Americane, pe care Iliescu îl cunoștea personal. Cu toate acestea, scrisoarea nu a fost difuzată și nu a traversat granița, rămânând în arhivele interne.
Ion Iliescu a confirmat incidentul pe blogul său, exprimându‑și nemulțumirea față de faptul că textul nu a ajuns la destinație. El a precizat că a solicitat lui Măgureanu să transmită scrisoarea în străinătate, nu să fie supusă avizării profesorului Trăznea, și că nu a cerut modificări ale conținutului său.
Iliescu susține că scrisoarea constituia o „chemare la acțiune” și ar fi putut reprezenta un manifest pentru o revoltă cu aproximativ zece luni înainte de evenimentele din decembrie 1989. În ea se subliniază criza profundă a țării – politică, economică, socială și morală – și se acuză conducerea de a fi incompetentă și iresponsabilă, generând haos economic și corupție generalizată.
După Revoluție, Iliescu l‑a numit pe Măgureanu în fruntea SRI, considerându‑l un om de încredere. După înfrângerea electorală a lui Iliescu în 1996, au apărut tensiuni între cei doi, iar în 1997 Măgureanu și-a prezentat demisia din funcția de director al SRI. Ulterior, el a fondat Partidul Național Român și Alianța Națională, în timp ce Iliescu a revenit la putere în 2000 și a ocupat încă un mandat prezidențial.
Iliescu a fost pus sub acuzare în dosarele Revoluției și Mineriadelor, dar procesele nu au ajuns în instanță. În mai 2022 i s‑a retras certificatul de revoluționar cu merite deosebite, iar în martie 2025 Tribunalul București a decis anularea definitivă a acestui certificat.
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]