Actrița Marinela Chelaru a încetat din viață la vârsta de 66 de ani. Decesul a survenit în seara zilei de 10 octombrie 2025, pe fondul problemelor de sănătate cu care se confrunta artista.
Anunțul decesului a fost făcut public de Daniela Scoica, producătoare TV și o prietenă apropiată a artistei. Într-o postare pe Facebook, aceasta a transmis un mesaj emoționant:
„Bubule, îmi pare rău! Îmi pare rău și sunt supărată pe mine tare! Tare supărată! Am zis că vin la tine, dar nu am știut să îmi fac timp, iar problemele și provocările au fost prezente. Bubule, atâta voiam… doar să te mai strâng în brațe o dată! Marinela Chelaru, te iubesc! Ai fost omul care mi-a fost alături și la mine și la greu! Bubule, mă doare inima atât de tare!”
Ultimul interviu acordat de Marinela Chelaru a fost în urmă cu aproximativ șase luni, în cadrul emisiunii televizate moderate de Cristi Brancu. În timpul emisiunii, actrița a avut parte de o surpriză, întâlnindu-se cu Victor Yila, coleg de scenă și prieten de 20 de ani.
Vizibil emoționată de revedere, Marinela Chelaru a vorbit despre legătura specială pe care o avea cu acesta.
„Of, Doamne Dumnezeule! O surpriză adevărată, frumoasă. Pe noi ne leagă o relație lungă. Nici nu mai știm când am jucat împreună.(…) E cel mai băiat finuț Victor. El e singurul care mă sună, mă întreabă ce mai fac, îmi spune la mulți ani”, a declarat Marinela Chelaru în emisiunea lui Cristi Brancu, la ultima sa apariție.




















